Andrei Rudenko, adjunctul ministrului rus de Externe, a avut o întrevedere cu Vadim Krasnoselski, liderul separatist de la Tiraspol. În cadrul acesteia, cei doi au discutat despre situația din regiune, referindu-se în mod special la anumite înțelegeri luate în procesul de negocieri în rezolvarea conflictului transnistrean „care nu ar fi fost puse în aplicare”.
„În mod special au fost discutate starea lucrurilor și perspectivele procesului de negocieri, dar și rezultatul reuniunii de la Bratislava a ședinței permanente în format 5+2 și Conferința bavareză a OSCE privind consolidarea măsurilor de fortificare a încrederii în conflictul transnistrean. Părțile au constatat frânarea realizării înțelegerilor convenite anterior și au reiterat necesitatea de a continua lucrul asupra chestiunilor nesoluționate care persistă între malurile Nistrului. A fost exprimată disponibilitatea de a intensifica pregătirile pentru convocarea următoarei runde negocieri în format 5+2 cu asistența președinției albaneze a OSCE”, se arată într-un comunicat oficial.
De asemenea, în cadrul întrevederii părțile ar fi discutat și despre ajutorul oferit Transnistriei de către Federația Rusă pentru a menține așa-zisa stabilitate social-economică din regiune.