Guvernul de la Chișinău a aprobat astăzi o listă de acțiuni care se vor organiza și desfășura cu prilejul „Zilei Victoriei”, celebrată pe 9 mai, printre care și participarea Armatei Republicii Moldova la parada organizată la Moscova.
Conform documentului aprobat de Guvern, a fost aprobată participarea contingentului Armatei Naționale și a unei delegații a veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial din R. Moldova la parada militară dedicată celei de-a 75-a aniversări a „Zilei Victoriei”, desfășurate la Moscova.
Amintim că toți membrii Guvernului Chicu, cu excepția vicepremierului pentru Reintegrare, Alexandru Flenchea, vor participa la organizarea și desfășurarea „celei de-a 75-a aniversări a Zilei Victoriei și a comemorării eroilor căzuți pentru independența patriei”, Igor Dodon acordând o atenție deosebită acestui eveniment. Pentru mediatizarea evenimentului la nivel național, în lista respectivă a fost inclusă și președintele Companiei „Teleradio Moldova”, Olga Bordeianu.