Organizam în 2016, în Parlamentul de la București, o dezbatere pe tema nevoii creării unei strategii de politici publice a României față de Republica Moldova. Evenimentul, la care au participat atât analiști ai societății civile cât și demnitari români, a concluzionat, printre altele, atât o serie de acțiuni și politici eronate ale Bucureștiului față de Chișinău, cât și o serie de oportunități ce ar putea fi fructificate, scrie Răzvan Munteanu pentru Timpul.
Trecând peste timp, patru ani mai târziu, în ianuarie 2020, România a cunoscut pentru prima dată provocarea generată de clivajul cultural survenit pe fondul deficitului propriu al forței de muncă.
Conform mai multor rapoarte internaționale, România ocupă locul trei în lume ca urmare a deficitului forței de muncă, fiind depășită doar de către Japonia și Taiwan. Cauzele nu sunt greu de observat, scăderea natalității și mai ales migrația forței de muncă în statele occidentale fiind de departe cele mai pregnante.
Migrația a făcut ca în 2018 rata șomajului în România să atingă un minim istoric, dar, numai în același an, un procent de 2% din totalul forței de muncă calificată a părăsit țara.
Pe acest fond, piața forței de muncă ar putea deveni o componentă strategică a conectării inter-guvernamentale între România și Republica Moldova, cu atât mai mult cu cât ambele state au o structură similară, sub denumirea de Agenție Națională a Forței de Muncă (ANOFM).
În acest sens, Agenția din România ar putea facilita inserția pe piața muncii a unor cetățeni din Republica Moldova, din raioane chiar cu populație majoritar filo-rusă, într-un context în care economia din România poate concura fără probleme cu cea din Ucraina, Belarus sau chiar Federația Rusă.
Citiți articolul integral aici.