Comisia Control a Finanțelor Publice din Parlamentul R. Moldova va colabora cu Comisia Finanțe Publice din Parlamentul României. Despre aceasta s-a discutat la București, ieri, 11 februarie, la New Strategy Center (NSC), în cadrul unei reuniuni la care au participat și liderul Platformei DA, Andrei Nastase, și vice-președintele formațiunii, Igor Munteanu, transmite deschide.md
„Am stabilit la București sa colaboram cu Dl Prof. Marilen Gabriel Pirtea, Comisia Finanțe Publice și Vicepreședinte al Camerei Deputaților din Parlamentul României. Ne interesează experiența audierilor, executarea legii bugetelor și grija pentru Finanțele Naționale. Comisia Control al Finantelor Publice pe care o conduc în Parlamentul Republicii Moldova este pregătită de aceasta colaborare”, a declarat Igor Munteanu, potrivit unui comunicat al formațiunii.
La rândul său, Andrei Năstase a vorbit despre relația de încredere dintre România și R. Moldova.
„Știm foarte bine că relația dintre România și Republica Moldova este una în care adesea s-a tranzacționat încredere. De prea multe ori România a investit în parteneriate cu pro-europeni din stânga Prutului, iar rezultatele nu au fost cele așteptate de toată lumea. Au fost etape în care această tranzacționare de încredere a eșuat! Știm acest lucru, nu-l putem ignora. Anii au trecut, iar istoria acelor ani s-a scris deja”, a declarat liderul PPDA.
Totodată, potrivit comunicatului, în cadrul reuniunii s-a mai discutat despre riscurile și promisiunile anului 2020 pentru cetățenii și partidele politice pro-europene, democratice, din R. Moldova și amenințările, care se strâng peste fragila construcție de stat de la Chișinău.