Președintele pro-rus Igor Dodon este de părere că încercarea unor deputați din Parlamentul de la Chișinău de a aduce în discuție vectorul geopolitic este o abordare greșită, iar declarația opoziției privind parcursul european ireversibil al Republicii Moldova nu face decât să divizeze societate.
Astfel, șeful statului pledează pentru a abordare echilibrată, „unde să fim prieteni cu toții, reieșind din interesul național al R. Moldova, să luăm ce este bun de la europeni, de la ruși și să aducem acasă”. „Putem cu europeni să ne înțelegem să ne dea bani pentru drumuri, să mergem fără viză în Europa, hai să fim prieteni. Putem de la ruși să luăm gaz mai ieftin și să vindem încolo merele noastre. Haideți să fim prieteni cu toții. Hai să aprobăm o declarație că noi suntem prieteni cu toți”, a propus șeful statului.
Amintim că deputații PAS, PPDA și PDM au anunțat că pregătesc și ar putea aproba și vota împreună, în Parlamentul de la Chișinău, un document cu privire la menținerea viziunilor pro-europene și a parcursului european al R. Moldova.
După care tot în Parlamentul de la Chișinău au existat discuții aprinse între deputați PAS, Platforma DA și PD, pe marginea textului acestei declarații, însă, fără a se ajunge la o etapă finală. Între timp șase deputați din Partidul Democrat au părăsit formațiunea și au format grupul parlamentar Pro-Moldova. În momentul separării de PDM, Andrian Candu a dat de înțeles că grupul celor șase este gata să voteze declarația privind ireversibilitatea parcursului european al Republicii Moldova