O delegație oficială de la Ministerul Învățământului și Științei din Ucraina în frunte cu Liubomira Mandzii, adjunctul ministrului educației de la Kiev s-a aflat într-o vizită de două zile în regiunile Cernăuți și Transcarpatia, transmite BucPress.
În nordul Bucovinei oaspeții au avut întâlniri cu autoritățile locale și cadrele didactice, directorii unor instituții de învățământ, vizite de documentare și au participat totodată la o „masă rotundă”, organizată în incinta administrației regionale de stat Cernăuți, la care au fost invitați majoritatea profesorilor de limbă și literatură ucraineană din școlile cu predarea disciplinelor în limba română din regiunea Cernăuți.
La întâlnirea cu adjunctul ministrului Învățământului și Științei de la Kiev au fost invitați să participe și reprezentanții mediului asociativ românesc din regiunea Cernăuți, care au asistat, de fapt, la o întâlnire de prezentare a standardului de stat în învățământul secundar din Ucraina. Din păcate, încercările de a aborda subiectul legilor care îngrădesc dreptul la învățământ în limba maternă a fost blocat de reprezentanții Ministerului de la Kiev, care subliniau că acesta este un subiect politic, iar Curtea Constituțională de la Kiev a recunoscut că Legea Educației corespunde cu Legea Fundamentală a Ucrainei.
Așadar, reprezentanții mediului asociativ românesc prezenți la întrunire într-un număr destul de mare au asistat la o întâlnire de natură tehnică, iar tema „mesei rotunde” nici nu le-a fost anunțată.
În același timp, experții comunității românești din Ucraina au adus critici standardelor propuse de Kiev pentru că vin în contradicție cu Legea Învățământului secundar din Ucraina, iar orele tot mai puține la limba și literatura română nu vor permite ca limba maternă să fie studiată suficient de către etnicii români din Ucraina.
Opiniile celor prezenți au fost diverse. Printre liderii mediului asociativ românesc prezenți la întâlnirea cu oficialitățile de la Kiev s-a numărat și academicianul Vasile Tărâțeanu, președintele Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, care este categoric împotriva acestor standarde.
Nicolae Șapcă, vice președinte al Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu” este de părere că limba maternă trebuie să fie limba de bază în instituțiile de învățământ mediu din Ucraina.
În cadrul „mesei rotunde”, Aurica Bojescu, secretară responsabilă a Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina” a adresat mai multe întrebări reprezentanților ministerului de la Kiev, venind chiar cu unele propuneri concrete, care ar putea fi de folos școlilor cu predarea disciplinelor în limba română din Ucraina.