De aproape 20 de ani, elevii Liceului „Ştefan cel Mare şi Sfânt” din Grigoriopol sunt nevoiți să treacă zilnic prin una din vamele regiunii transnistrene pentru a putea învăța materia de studii în limba română. Astfel, aproape 200 de elevi sunt transportați cu patru autocare din Grigoriopol la Doroțcaia.
Grigoriopolul, urbe așezată la confluența râului Ciorna, cunoscut drept Comorul, cu Nistrul, nu știe nici el ce este. În trecut, se numea Ciorna-pe-Nistru și, la 1939, în România Mare, avea 7.332 de locuitori. În 1989, se găseau aici 11.622 de suflete, 49 la sută dintre aceștia fiind români.
Apoi a început conflictul transnistrean. Localitatea a devenit parte a Unităților Administrativ-Teritoriale din Stânga Nistrului. Oficial, Republica Moldova, neoficial, regiunea transnistreană.
Din 1996 până în 2002, moldovenii de prin partea locului au încercat să folosească alfabetul latin în școli, contrar politicii autorităților separatiste. Presa aservită a atacat, imediat tolerarea „celei de-a 5-a coloane a Moldovei”, președinții comitetelor de părinți au fost arestați. Școala a fost mutată, forțat, din Grigoriopol la Doroțcaia, aflată în zona de control a Republicii Moldova.
Aici trăiește Eleonora Cercavschi, directoarea „Liceului Ștefan cel Mare și Sfânt”, și cei 200 de copiii care luptă pentru ca limba lui Eminescu să nu piară.
„În copii nu se lovește, pentru că copilul este acea ființă care nu este vinovată cu nimic”, spune Eleonora Cercavschi, care-și amintește cu groază de ceea ce s-a întâmplat începând din ‘92 încoace în Transnistria.
„Primele instituții care au avut de suferit au fost școlile. Cazaci înarmați au intrat în școli, au terorizat copiii, au împușcat în școala din Grigoriopol. Este instituția în care s-a împușcat în fiecare literă în grafie latină față de copii, față de profesori. Au fost arse manualele la Școala nr. 19, pe atunci era în Bender, au fost arestați profesori, au fost arestați directori, au fost amenințați. Și după aceasta, celelalte instituții au cedat ușor-ușor. Nu-mi aduc aminte să fi luptat vreun spital, nu-mi aduc aminte să fi luptat vreo instituție”, povestește directoarea „Liceului Ștefan cel Mare și Sfânt” pentru Europa Liberă.
Astăzi, cei 200 de elevi parcurg, zilnic, circa 50 de kilometri, din Grigoriopol, unde autoritățile nu vor să audă de limba română, până la Doroțcaia, pentru a o putea învăța.
„Asta arată că ne-am luptat pentru limba noastră. Se bagă frica în oameni, a dispărut accesul la presa liberă, se vorbește doar în rusă, angajații din miliție ori procuratură sunt obligați să învețe graiul lui Pușkin, în fața instituțiilor flutură două steaguri – cel rusesc și cel transnistrean – dar cei mici continuă să citească și să scrie cu caractere latine. Oamenii primesc, zilnic, informația că în Transnistria totul este ieftin, că pensiile și salariile sunt mai mari. Alte detalii nu au, trăiesc într-o realitate paralelă, neadevărată”, spune Eleonora Cercavinschi.
Directoarea recunoaște că cea mai mare umilință este trecerea, zilnică, prin punctele vamale. „Mă simt înjosită, dar cea mai mare realizare a mea – poate și a altora – este atunci când îl faci pe dușman să se încline în fața ta. Cred că am reușit. Trecând prin Grigoriopol, foarte mulți din cei care au ținut arma în ‘92 împotriva mea acum se salută cu mine și mă respectă, unii chiar mi-au și zis: „Bravo! Pe așa cale a trebuit să mergem. Noi am luptat și cu ce ne-am ales? Noi suntem lipiți pământului de săraci, dar cineva și-a luat puterea, acum și-a făcut republică și acum sunt cineva”. Este foarte multă lume de aceasta. Cu lumea trebuie de vorbit. Eu nu cred că nu se poate ca Republica Moldova să transmită un post de radio, de televiziune peste Nistru, pur și simplu, nu se dorește acest lucru”, a mai remarcat Eleonora Cercavinschi.