Partidul Socialiștilor și Partidul Democrat au semnat astăzi, acordul de creare a unei platforme parlamentare majoritare de orientare social-democrată.
Zinaida Greceanîi, președintele PSRM a declarat că semnarea acordului are loc după mai multe zile de negocieri. „Prin acest document punem o temelie solidă guvernării Republicii Moldova și ne angajăm să asigurăm o bună funcționare a tuturor instituțiilor statului”, a adăugat liderul PSRM.
La rândul său Pavel Filip a subliniat că Partidul Democrat a decis să dea o mână de ajutor în aceste momente complicate, când Republica Moldova trece printr-o situație fără precedent din cauza răspândirii COVID-19.
Potrivit democratului rolul partidului pe care îl conduce în acest guvern va ține de asigurarea implementării Acordului de Asociere, apropierea de Uniunea Europeană, menținerea integrității teritoriale, securitatea energetică, continuarea parteneriatului strategic cu Statele Unite, menținerea relațiilor bune cu vecinii România și Ucraina și asigurarea unei politici externe echilibrate.
Noua coaliție dintre socialiști și democrați va avea 58 de voturi în Parlamentul de la Chișinău. În baza acordului, democrații au primit portofoliile apărării, economiei, externelor, educației și culturii, reintegrării.
Astfel în scurt timp după semnarea acordului, noii miniștri ai Guvernului Chicu au fost învestiți și au depus jurământul. Este vorba despre Alexandru Pânzari, noul ministru al apărării, Igor Șarov – ministrul educației, Oleg Țulea – ministrul de externe, Sergiu Răilean – ministrul economiei și Cristina Lesnic care a revenit la reintegrare în calitate de vicepremier.
Vedeți mai jos textul acordului:
Părţile semnatare îşi asumă angajamentul de a guverna în condiţiile de respectare a statului de drept, legalităţii, ordinii constituţionale şi respectului reciproc.
Părţile vor promova şi respecta angajamentele internaţionale ale Republicii Moldova în ceea ce priveşte aplicarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Părţile vor continua cooperarea în contextul acordurilor economice, sociale şi culturale, semnate în cadrul Comunităţii Statelor Independente şi conform altor acorduri semnate de Republica Moldova. Părţile se vor abţine de la acţiuni care subminează activitatea guvernării în interes public. De asemenea, părţile se vor abţine de la declaraţii şi acţiuni ce contribuie la dezbinarea societăţii, inclusiv pe criterii etnice, geopolitice, religioase etc.
Părţile vor asigura stabilitatea guvernării printr-o coordonare politică eficientă a deciziilor în cadrul majorităţii parlamentare, care nu va accepta voturi comune cu fracţiunile din opoziţie, fără un consens prealabil între părţi. De asemenea, părţile se angajează să constituie coaliţii de guvernare şi la nivel local.
Reformele majore vor fi consultate cu societatea civilă şi mediul de experţi.
DEZVOLTAREA ECONOMICĂ
Crearea condiţiilor prielnice pentru dezvoltarea economică, atragerea investiţiilor în economie, crearea locurilor de muncă, asigurarea condiţiilor de lansare a startup-urilor, sunt doar câteva acţiunile pe care le vor realiza semnatarii acordului politic.
Semnatarii documentului se angajează să sprijine guvernul în realizarea unor proiecte naţionale de anvergură, precum:
— „Drumuri bune pentru toţi”, care presupune reparaţia drumurilor naţionale, dar şi ale celor locale;
— asigurarea cu iluminat stradal a fiecărei localităţi;
— extinderea reţelei de gaz natural în fiecare localitate din ţară;
— modernizarea parcului de autobuze din ţară, reţelei de cale ferată şi a parcului de locomotive;
— implementarea unui Program naţional de gestionare a deşeurilor solide;
— extinderea reţelelor de apă şi canalizare în toată ţara;
— stimularea dezvoltării domeniului IT, pentru a atrage investiţii străine şi a facilita exportul de servicii;
— îmbunătăţirea mediului de afaceri, creşterea eficienţei administrării fiscale;
— realizarea conceptului de dezvoltare a platformelor industriale în raioanele ţării;
— diversificarea serviciilor digitale de care să beneficieze atât persoanele juridice, cât şi cele fizice;
— trecerea integrală a achiziţiilor publice în sistemul electronic etc.
PROTECŢIE SOCIALĂ
Guvernul va promova o politică socială orientată spre:
— majorarea în continuare a salariilor angajaţilor din domeniul bugetar;
— majorarea pensiilor şi a altor tipuri de plăţi sociale;
— stimularea natalităţii şi sprijinirea tinerelor familii;
— crearea condiţiilor pentru angajarea în câmpul muncii a tinerilor;
— crearea condiţiilor pentru revenirea acasă a moldovenilor plecaţi peste hotare;
— protejarea drepturilor şi intereselor moldovenilor aflaţi temporar peste hotare;
— îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale şi sporirea accesului cetăţenilor la medicina de calitate;
— îmbunătăţirea calităţii educaţiei prin modernizarea instituţiilor de învăţământ preşcolare, şcolare, dar şi superioare etc.
REFORMA JUSTIŢIEI ŞI COMBATEREA CORUPŢIEI
Părţile semnatare ale documentului îşi vor intensifica eforturile pentru a reforma justiţia şi a avansa în combaterea corupţiei prin:
— consolidarea independenţei Consiliului Superior al Magistraturii, dar şi a întregului sistem judecătoresc;
— aprobarea strategiei de reformare a justiţiei pentru anii 2020-2023;
— aprobarea Planului de acţiuni privind realizarea strategiei de reformare a justiţiei;
— evaluarea independentă a judecătorilor şi procurorilor;
— consolidarea instituţiei răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, precum şi evaluarea integrităţii acestora;
— consolidarea interacţiunii dintre structurile de ocrotire a normelor de drept, pentru a facilita schimbul de informaţii în contextul luptei împotriva corupţiei;
— consolidarea capacităţilor instituţionale ale structurilor abilitate să combată corupţia.
POLITICĂ EXTERNĂ ŞI SECURITATE
Promovarea şi implementarea unei politici externe echilibrate, prin implementarea tuturor acordurilor, parteneriatelor şi angajamentelor asumate de Republica Moldova atât în Est, cât şi în Vest, inclusiv prin Acordul de Asociere cu UE, prin statutul de membru al CSI.
Integrarea europeană:
— implementarea consecventă a Acordului de Asociere. Susţinere politică pentru actele legislative incluse în acord, precum şi în Planul naţional de acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere;
— consolidarea dialogului politic Republica Moldova şi UE;
— extinderea formelor de cooperare cu UE;
— consolidarea activităţii Republicii Moldova în cadrul structurilor Consiliului Europei.
Securitate şi parteneriate strategice:
— consolidarea şi aprofundarea parteneriatului strategic şi a relaţiilor politice, economice privilegiate cu Federaţia Rusă, SUA, Germania şi alte state, bazate pe respectarea reciprocă a intereselor naţionale;
— dezvoltarea relaţiilor şi parteneriatului strategic cu România pe plan politic, economic şi cultural. Realizarea proiectelor moldo-române de dezvoltare a infrastructurii;
— intensificarea cooperării şi promovarea bunei vecinătăţi cu Ucraina;
— continuarea demersurilor pentru fortificarea suportului internaţional în vederea soluţionării problemei transnistrene în formatul 5+2, prin întărirea măsurilor de încredere între malurile Nistrului. Promovarea demilitarizării regiunii transnistrene, în contextul reglementării politice comprehensive a conflictului, în baza prevederilor constituţionale de neutralitate şi a angajamentelor internaţionale existente, cu păstrarea unităţii şi integrităţii teritoriale ale Republicii Moldova.
DOMENIILE DE RESPONSABILITATE ALE PĂRŢILOR
Ţinând cont de necesitatea consolidării unei echipe guvernamentale profesioniste, părţile au convenit să-şi asume responsabilitatea pentru următoarele domenii de activitate, după cum urmează:
PSRM:
— Ministerul Finanţelor, postul de prim-viceprim-ministru;
— Ministerul Justiţiei;
— Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale;
— Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului;
— Ministerul Afacerilor Interne.
PDM:
— postul de viceprim-ministru pentru reintegrare;
— Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene;
— Ministerul Economiei şi Infrastructurii;
— Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării;
— Ministerul Apărării.
Retragerea şi numirea ulterioară a noilor membri de guvern se va face doar după consultarea prealabilă între părţile acestui acord şi la solicitarea partidului responsabil de domeniul respectiv.
Părţile au convenit de comun acord că, după alegerile prezidenţiale din toamna anului 2020, Partidului Democrat îi va reveni una dintre funcţiile principale în stat – prim-ministru sau preşedinte al parlamentului.
ANGAJAMENTELE RECIPROCE ALE PĂRŢILOR SEMNATARE
Părţile semnatare se angajează să respecte principiile şi ideile de bază, stipulate în acest acord.
Părţile se angajează să voteze iniţiativele legislative în mod consensual.
Părţile semnatare se angajează să depună efort consolidat pentru realizarea obiectivelor acestui document.
Fiecare parte semnatară poartă responsabilitate deplină pentru domeniul pe care îl gestionează.
Fiecare parte este în drept să-şi retragă susţinerea politică în raport cu persoanele delegate pentru administrarea unor domenii.
Fiecare parte semnatară se obligă să păstreze cursul echilibrat al politicii externe.
Pentru asigurarea conlucrării eficiente, se creează Consiliul Coaliţiei, în componenţa căruia se deleagă câte trei persoane de către fiecare parte: preşedintele partidului, preşedintele fracţiunii parlamentare şi secretarul executiv (general) al partidului.