Acordul semnat vineri la Moscova pentru accesarea unui împrumut de 200 de milioane de euro din Federația Rusă, a fost ratificat astăzi de Guvernul de la Chișinău. Creditul este acordat pentru 10 ani, cu o perioadă de grație de un an și cu o dobândă de 2% anual. Totodată, R. Moldova ar urma să primească și din partea Fondului Monetar Internațional un împrumut în valoare de circa 234 de milioane de dolari.
Conform acordului de credit cu Federația Rusă, prima tranșă de 100 de milioane de euro urmează să ajungă la Chișinău în cel mult 30 de zile de la aprobarea documentului, iar a doua tranșă va fi debursată nu mai târziu de 31 octombrie 2020.
Dacă creditul nu va fi restituit în termen, Guvernul de la Chișinău va achita o dobândă de 3% doar pe părțile întârziate. Mai mult, Sergiu Pușcuța, ministrul Finanțelor, a ținut să sublinieze că acordul nu prevede un comision pentru rambursare banilor înainte de termen.
În cazul Fondului Monetar International, este vorba de un credit de urgență format din două tranșe. Prima parte se ridica la 156 milioane, iar termenul de rambursare este de până la cinci ani.
„Dobânda la acest împrumut este de 1,5 % anual. Suplimentar, acordul prevede ca înafară de această dobândă, Republica Moldova mai achită şi un comision unic în mărime de 0.5 % din toată suma împrumutului, ceea ce constituie 780 de mii de dolari”, a declarat Sergiu Pușcuța, ministrul Finanţelor.
Cea de-a doua parte a creditului din partea FMI, în valoare 78 milioane de dolari, are o rată a dobânzii de 0%, iar termenul de rambursare este de 4 ani şi jumătate.