Premierul de la Chișinău a dat dovadă de lipsă de bun-simț și a făcut un gest scandalos din punct de vedere diplomatic, denigrator și inacceptabil față de România. De această părere sunt deputații din Primul Parlament al R. Moldova, care au condamnat declarațiile lui Ion Chicu la adresa europarlamentarului Siegfried Mureșan.
„Aceste declarații sunt cu atât mai regretabile, cu cât ele vin la numai câteva zile de la încheierea misiunii unei echipe de medici voluntari români care, în plin colaps medical, economic și social, au luptat cot la cot cu medicii din Republica Moldova pentru salvarea de vieți omenești, iar România a acordat un substanțial ajutor absolut dezinteresat cetățenilor de pe malul stâng al Prutului. Altminteri, nu este pentru prima dată când premierul Ion Chicu uzează de formulări sarcastice și denigratoare în adresa UE și a oficialilor acesteia. Fiind încă în funcția de consilier al președintelui Dodon, acesta publica un text insultător și absolut nediplomatic în adresa partenerilor de dezvoltare”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei ,,Parlamentul 90″.
Totodată, sursa i-a amintit premierul că în în conformitate cu Declarația de Independență a Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Independenței (de legislatura 1990-1994) și legitimată prin votul unanim al delegaților la Marea Adunare Națională din 27 august 1991, Republica Moldova a stabilit relații diplomatice cu statele lumii, inclusiv România și Uniunea Europeană în baza normelor de drept internațional. Dezvoltând aceste valori în preambulul Constituției, se confirmă dorința Chișinăului de a trăi în bună înțelegere cu toate popoarele lumii conform principiilor și normelor unanim recunoscute ale aceluiași drept internațional. Or, art. 96, alin. (1) din Constituție stabilește expres că Guvernul asigură realizarea politicii externe a statului, un rol aparte revenindu-i prim-ministrului (art. 101, alin. (1) din Constituție).
„În acest context declarațiile grobiene ale premierului Chicu, șeful Guvernului de la Chișinău, în raport cu Guvernul României și a oficialilor Uniunii Europene, sfidează nu numai bunul simț, dar și încalcă sacre valori general-umane, jignește demnitatea națională a cetățenilor Republicii Moldova, aduce grave prejudicii morale și politice pe plan intern și extern statului nostru. Exprimăm profundă indignare, condamnăm și ne desolidarizăm de atitudinea iresponsabilă a premierului Chicu. Asemenea declarații sunt incompatibile cu funcția de Prim-ministru al Guvernului Republicii Moldova”, a mai punctat Asociația ,,Parlamentul 90″.
Amintim că această reacție vine după ce vineri, 22 mai 2020, europarlamentarul Siegfried Mureșan, bun cunoscător al situației din Republica Moldova, a declarat că Guvernul de la Chișinău eșuează în gestionarea crizei COVID-19, fiindcă a eșuat și în implementarea reformelor, iar în replică premierul Ion Chicu a comentat: „Stau și mă uit eu la băiețașii ăștia români oploșiți prin structurile europene, care vin cu „patronajul” peste noi… Ratați, nimic în viață și în țară realizat, numai de „adus mingi” buni… Ce-ai făcut june în țara ta, că geme de cea mai mare corupție din Europa? Ai numai în județul Suceava jumate din numărul de bolnavi COVID-19 înregistrați în toată țara mea. Și medici, cam tot atâți. Județele moldovenești au 40% din decedați din total pe România. Și de două ori mai mulți decedați moldoveni în dreapta Prutului, decât în stânga, deși numărul populației este egal”.