Biroul Politici de Reintegrare informează că autoritățile publice legale ale R. Moldova sunt singurele în drept să negocieze cu autoritățile statelor străine organizarea transportului internațional pentru repatrierea cetățenilor pe timp de pandemie. Concretizările au fost făcute în contextul în care administrația separatistă de la Tiraspol a declarat că intenționează să organizeze repatrierea cetățenilor R. Moldova cu domiciliu în stânga Nistrului.
„În cazul în care cetățenii intenționează să revină în Republica Moldova, este recomandat să fie consultate Alertele de călătorie pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene și contactarea misiunii diplomatice sau oficiului consular al Republicii Moldova din ţara de reședință, sau a celei mai apropiate misiuni diplomatice a ţării noastre, pentru precizarea informației privind punctele de trecere a frontierei accesibile pentru intrare/ieşire/tranzitare. Lista misiunilor diplomatice cu datele de contact ale acestora poate fi consultată aici. ”, se arată într-un comunicat de presă.
Sursa mai atenționează cetățenii să nu se lase induși în eroare și să se informeze doar din surse oficiale, atunci când apare necesitatea de repatriere în regiune.
Biroul Politici de Reintegrare rămâne deschis pentru cooperare și va depune eforturile necesare pentru a acorda asistență cetățenilor R. Moldova cu domiciliu în regiunea transnistreană care vor să revină acasă.