Prim-ministrul Vlad FILAT a efectuat astăzi o vizită de lucru la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei, unde a fost expus stindardul liturgic a lui Ştefan cel Mare, informează Direcţia comunicare şi relaţii cu presa a Guvernului Republicii Moldova.
Stindarul a fost adus la Chişinău la solicitarea adresată părţii române de către Prim-ministrul Vlad FILAT, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la declararea independenţei R. Moldova şi va fi expus publicului larg în perioada 27 august – 10 septembrie 2011.
Premierul însoţit de Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al României la Chişinău, Marius LAZURCĂ, ministrul Afacerilor Interne, Alexei ROIBU, conducerea Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei, experţi din România, a avut posibilitatea să vadă pe viu exponatul.
Steagul lui Ştefan cel Mare reprezintă una din cele două relicve de acest gen, dăruite de către marele domnitor mănăstirii Zografu de la muntele Atos. Timp de cinci secole, “Steagul lui Ştefan cel Mare” a fost păstrat la mănăstirea respectivă, iar în anul 1917 această relicvă a fost recuperată de către România.
Solicitat de jurnalişti, Vlad FILAT a spus că aducerea la Chişinău şi expunerea steagului lui Ştefan cel Mare este un eveniment deosebit pentru Republica Moldova.
„Stindardul liturgic a lui Ştefan cel Mare este o piesă de o valoare excepţională istorică. Apreciem mult faptul că s-a reuşit aducerea la Chişinău a acestui steag în contextul celebrării a 20 de ani de independenţă”, a spus Vlad FILAT.
Premierul a mulţumit părţii române pentru deschiderea şi eforturile depuse în aducerea steagului lui Ştefan cel Mare în ţara noastră, menţionînd că prin eforturi comune istoria devine mai accesibilă