Budapesta vrea să acopere cu o zi, 4 iunie 1920, o realitate istorică de mii de ani, respectiv prezența românească covârșitoare în Transilvania și dorința de emancipare națională. De această părere este Dan Dungaciu, analist politic de la București, care a precizat că a da prea multă importanță Tratatului de la Trianon riscă să ne atragă în capcana propagandistică ungară care ocultează realitățile de pe teren și arată obsesiv doar spre documentul formal.
„Pentru români, Trianonul este un moment care a consfințit firesc un adevăr mai adânc: dreptul la autodeterminare (pax americana a Președintelui Wilson), exprimat prin decizia democratică a populației Transilvaniei de a se uni cu România. Trianon a fost o consecință, nu un punct de plecare. Un copac, nu o pădure; un vârf de aisberg vizibil care nu poate acoperi celelalte 9/10 care stau scufundate în oceanul realităților istorice”, a precizat Dan Dungaciu.
Pe scurt, a subliniat sursa, Trianon înseamnă un episod – însemnat, desigur – din seria documentelor/tratatelor care au confirmat realitățile de pe teren și noua configurație națională a României după cel de-al doilea Război Mondial. Așa cum nu trebuie ignorat, nu trebuie, în niciun caz, exagerat.
Astfel, într-o analiză amplă pentru LARCIS, Dan Dungaciu a explicat ce înseamnă de-suveranizarea României în Transilvania.
Respectiv, sursa a remarcat că asistăm, în cazul tentativei de de-suveranizare a României în Transilvania, la o operațiune a guvernării Orban în care Budapesta, arogându-și competențe și drepturi pe care nu le are, în fața unui stat român – în ultimii ani – introvert, reactiv și fără proiect, reușește să se insereze în acest teritoriu fără nicio delegare sau fără nicio permisiune explicită.
Întreaga analiză o puteți citi aici.
