„Cel mai mare pragmatism al cetățenilor moldoveni va ajunge să fie unificarea cu România, fiindcă va fi singura soluție, când lucrurile nu vor mai funcționa în Republica Moldova, să primească o pensie europeană, un pașaport european, să-şi poată trimite copiii la școli europene.” (Dan Dungaciu)
Profesorul Dan Dungaciu analizează în interviul pentru România liberă tendinţa politicienilor şi elitelor moldovene de a rămâne în zona de influenţă a Moscovei, chiar şi după 20 de ani de independenţă a ţării. În acelaşi timp, fostul consilier al preşedintelui moldovean aminteşte despre o rezoluţie a Senatului SUA din 28 iunie 1991 prin care administraţia de la Washington era îndemnată „să sprijine eforturile viitoare ale guvernului Moldovei de a negocia paşnic dacă o doreşte reunificarea Moldovei şi Nordului Bucovinei cu România”. Dan Dungaciu crede că, deşi acest tren a fost pierdut, lucrurile nu vor rămâne aşa.
La 20 de ani de la obţinerea independenţei Republicii Moldova, această ţară este considerată doar parţial liberă de un recent raport făcut de Freedom House. Ce-i lipseşte pentru a fi cu adevărat liberă?
D.D.: Lipseşte în primul rând un spaţiu public similar statelor democratice. De la plecarea comuniştilor s-au întâmplat multe lucruri bune în această direcţie, dar nu destule: cineva spunea la Chişinău că înainte exista un Voronin şi că acum avem mai mulţi. De foarte multe ori politizarea presei s-a făcut foarte rapid după schimbarea de regim. Probabil că acesta
este unul dintre indicatori, mai cu seamă că foarte puţine organe de presă din Republica Moldova pot fi considerate independente.
Republica Moldova copiază modelul rusesc sau modelul românesc în politică şi în
presă?
D.D.: Modelul rusesc este o tentaţie pentru clasa politică şi dacă ai copiat modelul rusesc în politică, atunci el se va aplica şi în presă. În Rusia legătura dintre politică şi presă este directă şi esenţială, iar în Republica Moldova sunt foarte mulţi politicieni, inclusiv tineri, care au modele în spaţiul Federaţiei Ruse. Nu este întâmplător, fiindcă, dacă ne uităm pe sondaje cei mai populari oameni politici în Republica Moldova sunt Putin şi Medvedev. În Republica Moldova, cu toată democratizarea care s-a făcut, lumea se orientează masiv către televiziunile ruseşti, care au un anumit specific: liderul niciodată nu greşeşte, beneficiază de spaţii masive în jurnalele de ştiri, iar talk-show-urile nu sunt atât de fioroase, dar nici nu coboară atât de jos. Din acest punct de vedere, spaţiul rus este mult mai atrăgător atât pentru oamenii obişnuiţi, cât şi pentru politicieni.
Se înţelege că la 20 de ani de la independenţă, deci după ce o generaţie s-a născut şi a ajuns la maturitate în Republica Moldova, ţara este împinsă mai degrabă în sfera de atracţie a Rusiei, decât în cea a României.
D.D.: Sper să nu fie aşa, sigur, există anumite habitusuri de tip rusesc sau sovietic care nu aparţin politicienilor sau populaţiei, ci fac parte dintr-un dialog tacit între cererile publicului şi prestaţia politicienilor.
Deci moldovenii glisează mai mult spre Est, decât spre Vest?
D.D.: Cert este că în aceşti 20 de ani noi am strâns o întreagă bibliotecă a proiectelor eşuate faţă de Republica Moldova. Nu neapărat noi ca români, ci noi ca spaţiu atlantic.
Care e cauza acestor proiecte ratate?
D.D.: Cred că nu s-a înţeles un lucru esenţial: orice îndepărtare a Republicii Moldova de România, incluzând aici identitatea şi limba, îndepărtează, de fapt, Republica Moldova de spaţiul euroatlantic. Orice tentativă de a găsi alte soluţii, inclusiv problemei identitare, deschide ferestre din Republica Moldova către spaţiul estic. Identitatea românească a Republicii Moldova este singurul garant al orientării acestei ţări pe o direcţie europeană. Sună şocant, dar experienţa celor 20 de ani ne-a demonstrat acest lucru. Orice tentative de a găsi alte substitute împinge Republica Moldova spre Est.
Cum ar arăta un substitut?
D.D.: Uitaţi-vă ce s-a întâmplat în timpul revoluţiilor portocalii, când americanii lucrau intens în această regiune, iar Ucraina a devenit foarte atentă la semnalele occidentale şi a început să reacţioneze, ideea principală a fost să întărească naţionalismul ucrainean. De aceea, de pildă, România nu a mai avut interlocutor în domeniul minorităţilor în perioada aceea. Ideea din spatele acestui proiect era că întărirea identităţii ucrainene va duce la decuplarea Ucrainei de Rusia şi Rusia fără Ucraina, vorba lui Zbigniew Brzezinski, nu mai poate fi imperiu pe dimensiunea vestică. Adică, dacă Ucraina ar intra în NATO, înaintarea Rusiei spre Vest ar fi blocată.
Altfel spus doar dimensiunea naţionalistă ar putea rupe aceste state de Rusia?
D.D.: Aceasta a fost ipoteza, iar în Ucraina a funcţionat. Tiparul a fost aplicat şi în Moldova, dar cum nu s-a găsit un lider portocaliu, liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, a preluat ideile revoluţiilor orange cu tot cu accentul identitar, numai că acest proiect s-a încheiat la 7 aprilie 2009, cu moartea unor tineri în stradă. Să nu uităm că proiectul comunist din Republica Moldova a fost un proiect identitar articulat sub regimul Voronin nu doar prin discursul public, ci şi prin manuale sau prin sărbători şi simboluri. Din păcate, acest proiect identitar nu a apropiat Republica Moldova de spaţiul euroatlantic, ci mai degrabă de Rusia. Este tot un proiect eşuat.
Sursa: România liberă
