„Asigur cetățenii Republicii Moldova că România va continua să fie un partener predictibil, pe al cărui sprijin consistent și total dezinteresat vor putea să se bazeze și în viitor”. Declarația a fost făcută de Bogdan Aurescu, ministrul de Externe de la București, care a adăugat că România are o relație specială cu Republica Moldova, bazată pe comunitatea de istorie, limbă și cultură, precum și pe un Parteneriat Strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, de la semnarea căruia s-au împlinit recent zece ani.
Totodată, ministrul Aurescu a subliniat că actualul context politic de la Chișinău, care a rezultat în urma evenimentelor din noiembrie 2019 a impus o reevaluare a coordonatelor cooperării bilaterale.
„Ne confruntăm, desigur, și cu o atitudine a autorităților actuale din Republica Moldova lipsită de elemente constructive pentru relația bilaterală, fiind evidentă o tendință de retorică negativă, regretabilă, față de care ministerul pe care îl conduc a reacționat ferm și prompt.
În acest moment, din perspectiva României, orice sprijin oferit Republicii Moldova este condiționat strict de menținerea de către autoritățile de la Chișinău a parcursului european, de ducerea la îndeplinire în totalitate și cât mai rapid a reformelor agreate prin Acordul de Asociere și prin Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător cu Uniunea Europeană, de asigurarea independenței justiției și a unui stat de drept funcțional, în beneficiul tuturor cetățenilor Republicii Moldova, precum și de respectarea deplină a valorilor și principiilor democratice”, a precizat ministrul de Externe de la București pentru SpotMedia.ro.
Bogdan Aurescu a mai subliniat că „monitorizăm foarte atent și cu maximă exigență acțiunile actualului Guvern din Republica Moldova în ceea ce privește îndeplinirea acestor condiții și, din păcate, până în acest moment nu au fost progrese notabile”.
Totodată, șeful diplomației române a reiterat faptul că până în momentul în care se vor observa acțiuni concrete din partea autorităților de la Chișinău pentru îndeplinirea acestor condiții, sprijinul Bucureștiului va fi direcționat exclusiv către cetățenii Republicii Moldova.
Mai mult, potrivit sursei, această abordare a României, dar și angajamentul continuu față de Republica Moldova au fost reconfirmate prin acțiuni concrete, semnificative, în contextul generat de pandemia de COVID-19, acțiuni întreprinse în beneficiul direct și imediat al cetățenilor Republicii Moldova.
În context, Bogdan Aurescu a amintit că România a trimis o echipă de 52 persoane, dintre care 41 de doctori și asistente medicale, pentru a susține, timp de 15 zile, eforturile personalului medical din Republica Moldova în lupta cu pandemia COVID-19, precum și un ajutor umanitar în valoare de aproximativ 3,5 milioane de euro, constând în echipamente medicale, medicamente și dezinfectanți.
„Trebuie, însă, subliniat că asistența acordată de România a fost mult mai largă: am acționat continuu pentru facilitarea eforturilor de repatriere a numeroși cetățeni ai Republicii Moldova, precum și a unui militar al Republicii Moldova din Misiunea de instruire a UE din Mali și am luat măsuri pentru asigurarea fluidizării transporturilor de mărfuri spre și dinspre Republica Moldova.
A existat, totodată, și o componentă de sprijin pe plan internațional, România sprijinind pachetele de asistență financiară adoptate la nivelul UE în beneficiul statelor din Parteneriatul Estic, deci inclusiv în beneficiul direct al cetățenilor din Republica Moldova, în contextul pandemiei de COVID-19”, a precizat ministrul de Externe de la București