Diferențele dintre România și Republica Moldova în gestionarea crizei COVID-19 sunt atât de mari încât nici măcar nu pot fi comparate. Afirmația a fost făcută de Andrei Năstase, după o întrevedere cu Nelu Tătaru, ministrul Sănătății de la București.
„Din păcate, guvernul de la Chișinău a eșuat lamentabil în această luptă dură cu COVID-19. Cifrele și daunele deja înregistrate nu mai pot fi ascunse de nici un fel de propagandă. Urmează criza economică, un alt test major pe care Guvernul Chicu, în mod cert, nu-l va trece”, a precizat Andrei Năstase.
Pe când România, în opinia sursei, a gândit toată această perioadă asemenea unui plan detaliat de „război” în fața acestor vulnerabilități sanitare, sociale și economice, un plan cu etape bine definite, cu planuri de bază și secundare, cu variante de lucru lângă care sunt corect atașate resurse, costuri și obiective. Totul este ordonat ca la carte!
„Dacă în România se poate, vă rog să mă credeți, putem și noi. Trebuie doar să ne dorim cu adevărat acest lucru și să muncim cu modestie pentru Moldova și pentru oamenii ei. Dacă nu vom înțelege acest lucru elementar, vom eșua din nou sub povara propriilor orgolii și ambiții nemăsurate ale unor politicieni”, a punctat Andrei Năstase.
Precizăm că în aceste zile Andrei Năstase, liderul PPDA, se află în România unde are mai multe întâlniri.