Activitatea parcurilor tematice, descrise în lege drept bâlciuri, dar și a parcurilor de distracții a fost interzisă în Republica Moldova.
O decizie în acest sens a fost luată la 27 iunie 2020 de către Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică. S-a întâmplat după ce lanurile de levănțică au fost luate cu asalt de cei dornici să-și facă poze.
Bunăoară, sâmbătă, un echipaj de poliție a fost nevoit să se deplaseze într-un câmp de levănțică din satul Cimișeni, raionul Criuleni, și să le interzică oamenilor să facă poze, pentru că au venit în grupuri mai mari de trei persoane și nu respectau distanța socială.
Potrivit presei de la Chișinău, polițiștii au luat atitudine după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini cu aglomerația din mijlocul florilor.
Tot sâmbătă și premierul Ion Chicu a reacționat la informațiile apărute în presă despre îmbulzeala de pe lanurile cu levănțică. „Nu „v-atingem nici c-o floare”. Și nici cu amenzi, că deja nu mai avem dreptul… Dar când unii din voi veți fi internați în stare gravă la spital – arătați medicului pozele cu levanțică. Medicii de care noi, mioriticii, ne batem joc, vor aprecia „frumosul” din noi. Sunt sigur, că majoritatea pasionaților chiar în lanul de levănțică se plâng că „UE-ul ne-a închis granițele”. Dar de ce ar trebui altfel să se comporte lumea civilizată cu noi, mioriticii?”, se întreba atunci Ion Chicu.
Ulterior, premierul a venit și cu niște concretizări și a menționat că acceptă „toate comentariile acide – „live din lavandă”, dar „nu vă putem trimite polițiști să vă amintească de distanță socială și grijă elementară de sănătate”.