Șapte universităţi din România au fost selectate de către Comisia Europeană pentru a face parte din rețelele universităților europene, transmite Ministerul Educaţiei şi Cecetării de la Bucureşti.
Conform sursei citate, universităţile selectate sunt:
- Universitatea Politehnica din Timişoara
- Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
- Universitatea Politehnica din Bucureşti
- Universitatea din Petroşani
- Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
- Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţeganu” din Cluj-Napoca
- Universitatea de Vest din Timişoara
Acestea se alătură celor trei instituţii selectate în urma primului apel: Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Universitatea din Bucureşti şi Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti.
„Îmi doresc ca aceste universităţi să constituie un exemplu de bună practică pentru tot mediul academic din România. Vom continua să susţinem cu resurse financiare universităţile, pentru a-şi îndeplini obiectivele propuse în cadrul reţelelor europene din care fac parte. Bugetul de anul acesta pentru finanţarea învăţământului superior este mai mare cu aproximativ un miliard de lei, comparativ cu 2019”, a declarat ministrul Educaţiei, Monica Anisie.
Universităţile europene sunt alianţe transnaţionale ale unor instituţii de învăţământ superior din întreaga Uniune Europeană care se aliază în beneficiul studenţilor, al profesorilor şi al societăţii în ansamblul ei.
Comisia Europeană a anunţat cele 24 de noi universităţi europene care vor adera la primele 17 alianţe ale instituţiilor de învăţământ superior selectate încă din 2019, din România fiind selectate şapte universităţi. Beneficiind de sprijin financiar din partea programelor Erasmus+ şi Orizont 2020, ele sporesc calitatea, incluziunea, digitalizarea şi atractivitatea învăţământului superior european.