Președintele Igor Dodon ar comunica și în prezent cu Vladimir Plahotniuc. De această părere este Maia Sandu, liderul PAS, care a adăugat că ar exista un anumit târg între cei doi.
„Ei întotdeauna au comunicat și sunt aproape sigur că ei comunică și acum, prin instrumente de tehnologii informaționale și se încearcă un târg și o să vedem până la urma ce e”, a declarat Maia Sandu în cadrul unei emisiuni de la TV8.
Totodată, sursa a menționat că nu crede că fostul lider democrat va reveni de bună voie în Republica Moldova „Discută lucruri mai optimiste, e greu să știm exact, dar încearcă să obțină ceva de la Dodon. S-ar putea să fie pe partea de procuratură și de averi, confiscare, poate își dorește un rol în politica moldovenească. Iar dacă documentele de la procuratură nu sunt suficient de bune și nu va fi extrădat, atunci nu cred ca el va pleca de acolo în curând. Asta pentru că a acționat statul că i-a refuzat azil politic, iar în acel moment se pierde calitatea sa ca parte a acestui proces”, a mai punctat Maia Sandu.