În realitate, statul Republica Moldova a fost creat de unioniști și nu de așa numiții „stataliști”. Afirmația a fost făcută de Alexandru Tănase, fostul președinte al Curții Constituționale de la Chișinău, care a încercat să spulbere mai mai multe falsuri despre Unire și unionism intens promovate în Republica Moldova.
În opinia sursei, primul fals care trebuie dezavuat ține de teoria kgb-ista, potrivit căreia: „Unioniștii sunt antistataliști”. „Cei care astăzi se declară ca fiind cei mai mari stataliști, de fapt au fost cei mai mari adversari ai proclamării independenței RSSM față de URSS. Agrarienii, socialiștii, interfrontiștii, comuniștii, indiferent cum se numeau, au fost cei care au luptat vehement cu mișcarea de eliberare națională pentru a menține acest teritoriu sub influența rusească. Statalistul Voronin lupta cu bastonul în mână cu unionistul Grigore Vieru pentru menținerea Basarabiei în componența URSS”, a punctat Alexandru Tănase.
Al doilea fals promovat, a mai subliniat fostul președinte al CC, ar fi că viziunile unioniste sunt în contradicție cu valorile suveranității și independenței Republicii Moldova. „De fapt, adevărata țintă a mesajelor unioniste, este nu atât transformarea Republicii Moldova în trei județe românești, ci scoaterea acesteia din orbita rusească, evacuarea trupelor de ocupație din teritoriile ocupate și integrarea euroatlantică. Desigur, finalul unor asemenea procese poate fi și unificarea politică a celor două state, dar nu este axiomatică”.
Potrivit lui Tănase, prin mesaje precum că viziunile unioniste sunt în contradicție cu valorile suveranității si independenței Republicii Moldova, se încearcă consolidarea subtilă în mentalitatea colectivă diversiunii ideologice rusești că independența RM este opozabilă în principal României și nu fostei metropole.
„În realitate, RSSM și-a proclamat independența față de Rusia și nu față de România. Dacă tot va veni vorba de amenințările în adresa suveranității și independenței Republicii Moldova vom vedea că de fapt cea mai mare amenințare vine din partea așa-zișilor „stataliști”. Dacă ar fi să dăm la o parte manipularea și sofismele propagandistice antiromânești, vom observa că faptele indică absolut contrariu. Vom observa că anume România este principalul garant al independenței Republicii Moldova. Spre deosebire de „partenerul strategic” din est, care timp de trei decenii refuză să-și retragă trupele de ocupație din teritoriile ocupate din stânga Nistrului, și care ne-a „fericit” în ultimele decenii cu embargouri, războaie comerciale și prețuri astronomice la gaz, România a sprijinit necondiționat Republica Moldova atât economic, cât și politic. Unionismul doar prin manipulare poate fi calificat ca fiind opusul „suveranității si independenței Republicii Moldova”, și doar de pe poziții pro-rusești. Astfel, prezentarea unioniștilor ca adversari ai „suveranității si independenței Republicii Moldova” este un fals și o manipulare, care trebuie combătută indiferent din ce direcție vine”, a mai declarat sursa pentru deschide.md.
Totodată, Alexandru Tănase a ținut să precizeze că anume Constituția moldovenească este singura din lume care admite lichidarea statului. „Potrivit Articolul 142(1) din Constituție, „dispozițiile privind caracterul suveran, independent și unitar al statului, pot fi revizuite prin referendum”. Adițional, posibilitatea dispariției Republicii Moldova este prevăzută în legea votată de „stataliști” privind statutul juridic special al Găgăuziei: care le garantează găgăuzilor dreptul la autodeterminare externă în cazul „schimbării statutului Republicii Moldova ca stat independent”. Astfel, din moment ce legislația moldovenească presupune posibilitatea renunțării la „dispozițiile privind caracterul suveran, independent și unitar al statului” partidele politice care promovează unionismul, au tot dreptul constituțional nu doar să acceadă în Parlament, dar și să promoveze politici care ar permite o eventuală reunire cu România. Mesajul politic unionist poate fi promovat exclusiv prin metode politice, care la rândul lor presupun în primul rând mecanismele parlamentare”, a conchis fostul președinte al Curții Constituționale de la Chișinău