Ministerul Justiţiei din R. Moldova a iniţiat procesul elaborării Planului de Acţiuni pentru implementarea Strategiei de Reformare în Sectorul Justiţie. Pe această cale, acesta invită toate instanţele judecătoreşti, organele de anchetă penală, cele ale Procuraturii, avocaţii, notarii, Ministerele şi celelalte instituţii ale autorităţii publice centrale, dar şi pe reprezentaţii societăţii civile, interesaţi de realizarea unei reforme reale şi profunde a Justiţiei în Republica Moldova, să contribuie cu propuneri ce ar putea asigura implementarea Strategiei, după adoptarea acesteia în Parlament, se precizează într-un comunicat de presă al Ministerului Justiţiei.
Planul de Acţiuni va cuprinde măsuri concrete şi fundamentarea financiară corespunzătoare pentru realizarea întregului ansamblu al reformelor prevăzute de Strategia de Reformare a Sectorului Justiţiei.
Instituţiile vizate pot formula propunerile într-un format unic, accesibil în mediul online la această adresă, până la data de 23 septembrie.
Proiectul Strategiei de Reformare a Sectorului Justiţiei a fost aprobat de Guvern pe 7 septembrie, urmând să fie dezbătut şi aprobat în plenul Parlamentului până la sfârşitul lunii octombrie.
Foto: Recupit.info