Organizația de tineret al PAS l-a atenționa pe Igor Dodon, printr-un flashmob desfășurat astăzi la Președinția Republicii Moldova, să nu încerce să fraudeze alegerile din 1 noiembrie 2020.
„Nu te vom lăsa să ne furi votul”, „Nu! Votul pentru 400 de lei”, „Nu frauda alegerile”, sunt câteva dintre sloganele manifestaților.
„Igor Dodon a câștigat alegerile în 2016 prin fraudă și minciună. De atunci până astăzi, timp de 4 ani de zile, Igor Dodon a dat dovadă de incompetență. Din banii noștri, 100 mii de lei pe zi, el merge în vacanțe de lux în cele mai scumpe hotele. Asta este unica realizare a lui Dodon- să trăiască pe banii cetățenilor. Zi de zi, moldovenii însărăcesc, iar Dodon se îmbogățește pe spatele lor. De această dată noi nu-i vom permite”, a declarat Eugen Sinchevici, vicepreședintele PAS Youth.
La eveniment au participat și deputații PAS, Sergiu Litvinenco și Virgil Pîslariuc. „Noi ne-am solidarizat cu această acțiune pentru a transmite un mesaj acestui personaj care mai are încă un pic de mandat. Înainte de a veni încoace, am citit niște titluri după tradiționala emisiune a lui de vineri, în care a spus că el s-a înregistrat ca independent pentru că se temea că noi vom contesta această calitate și că-l vom scoate din cursa electorală. Este o minciună, noi vrem să ne batem politic, lumea să nu-l voteze și să-l trimită la groapa de gunoi. Igor Dodon își dă seama că oamenii nu-l mai vor și încearcă să fraudeze aceste alegeri, prin blocarea votului în diasporă , prin cumpărarea masivă a voturilor din stânga Nistrului”, a subliniat Sergiu Litvinenco, vicepreședintele PAS.
La final, parlamentarul de la Chișinău l-a îndemnat pe Igor Dodon să „meargă într-o campanie corectă și să accepte că va pierde alegerile.”