România a prelungit starea de alertă începând cu 15 septembrie și a stabilit mai multe măsuri în privinţa procesului de votare din 27 septembrie, printre care permiterea mitingurilor electorale şi a demonstraţiilor în limita a 100 de persoane, cu respectarea regulilor de igienă, dar şi obligaţia alegătorului de a-şi dezinfecta mâinile înainte de intrarea în secţia de vot şi la ieşire.
„S-a votat prin Hotărârea (Comitetului Naţional pentru Situaţii de urgenţă – n.r.) nr. 45 din 2020 propunerea către Guvern a măsurilor care să fie luate în timpul campaniei şi în ziua votului aici. Subliniez aspecte precum permisiunea de a se desfăşura nu numai mitinguri electorale, dar şi demonstraţii (…) în limita de 100 de persoane maxim şi respectând măsurile stabilite de igienă. Iar la secţiile de vot s-a adăugat, pe lângă măsurile de port mască şi distanţare, şi obligativitatea alegătorilor la intrare în secţia de vot şi la ieşirea din secţia de vot de a dezinfecta mâinile”, a precizat secretarul de stat în MAI Raed Arafat.
Arafat a adăugat că la solicitarea Serviciului de Telecomunicații Speciale s-a venit cu o clarificare.
„S-a mai introdus, la solicitarea STS, o clarificare în sensul că cei care au cărţi de identitate vor introduce ei personal cartea în fanta de la tableta sau de la aparatul care o citeşte, cei care au buletine vechi, pentru că mai există persoane cu buletine vechi, vor fi prelucrate manual cu dezinfecţia mâinilor lucrătorului”, a mai acesta.
Raed Arafat a subliniat că măsurile celelalte au rămas neschimbate, menţionând însă că „au fost scoase sporturile de contact din partea sporturilor care sunt limitate”. De asemenea, a spus că se vor putea organiza seminarii sau workshopuri în aceleaşi condiţii ca la teatre şi spectacole.
Premierul Ludovic Orban a atenţionat că trebuie clarificată procedura de vot pentru cei care sunt bolnavi de COVID-19 sau izolaţi la domiciliu.
„Trebuie foarte clar procedura de solicitare a urnei mobile pentru că urna mobilă trebuie să le asigure exercitarea dreptului de vot fie la cei care sunt izolaţi la domiciliu pentru că sunt infectaţi sau sunt carantinaţi pentru că sunt persoane de contact în ancheta epidemiologică şi trebuie să le asigurăm exercitarea dreptului de vot. Am văzut că este foarte bună ideea ca întâi să se ducă urna mobilă la cei care necesită deplasarea urnei mobile non COVID şi după aceea să se ducă la cei care sunt fie afectaţi sau sunt persoane de contact”, a menţionat prim-ministrul.
Orban a subliniat că este obligatoriu ca alegătorul să se dezinfecteze la intrarea în secţia de votare şi la ieşire.