„Aportul României este unul enorm pentru sistemul educațional din Republica Moldova”. Declarația a fost făcută de Igor Șarov, ministrul Educației de la Chișinău, care a amintit în context despre construcția, cu ajutorul financiar al Guvernului de la București, a unui nou bloc de studiu pentru elevii Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din Comrat.
„Este o ocazie foarte bună de a ne manifesta recunoștința față de Guvernul României pentru această investiție. După cum merg lucrările, eu sunt sigur că la 1 septembrie anul viitor, copiii de la Liceul „Mihai Eminescu” vor beneficia de condiții mai bune”, a declarat ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării.
Totodată, Igor Șarov a mai vorbit în cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova și despre rolul considerabil pe care îl are sprijinul oferit de România pentru dezvoltarea sistemului educațional din Republica Moldova. „Noi avem 1398 de grădiniţe, peste 1000 au beneficiat de reconstrucţii şi investiţii substanţiale din partea Guvernului de la București. Peste 27 de milioane de euro au fost investite, alte 3 milioane de euro urmând a fi investite în perioada imediat următoare. Numai prin comparaţie, când vorbeşti de numărul total de grădiniţe şi sumele totale care au fost investite de România, poţi să îţi dai seama de valoarea adevărată a contribuţiei Guvernului de la București pentru sistemul educaţional din R. Moldova”, a punctat ministrul Educației de la Chișinău.
Un alt exemplu în acest sens, a subliniat Șarov, ar fi faptul că din cele 296 de autobuze care duc copii la şcolile din circumscripţie, 196 au fost donate de România.
„Această listă poate fi continuată la nesfârşit şi trebuie doar să exprimăm sincere mulţumiri Guvernului României, în diferite etape, pentru aportul adus în dezvoltarea sistemului educaţional. Nu mai vorbesc de bursele oferite anual pentru diferite categorii, pentru cei care studiază în gimnazii, licee, universităţi din R. Moldova”, a mai menționat sursa.
Potrivit lui Igor Șarov, în acest an se împlinesc trei decenii de când prima generație de studenți basarabeni a plecat la studii în România.