Republica Moldova a înregistrat progrese în implementarea Acordului de asociere cu Uniunea Europeană, pe anumite domenii și a obținut beneficii importante după semnarea Acordului, potrivit unui raport realizat de Institutul pentru Politici și Reforme Europene. În același timp, șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko, menționează că Republica Moldova a eșuat în realizarea unor reforme importante în domeniul bancar, spre exemplu, iar în justiție sunt înregistrate tendințe îngrijorătoare, transmite Radio Chișinău.
Raportul realizat de un grup de experți de la IPRE prezintă realizările, constrângerile și prioritățile în implementarea Acordului de Asociere la șase ani de la intrarea acestuia în vigoare. Autorii au constatat că există anumite progrese în domeniile în care Uniunea Europeană a condiționat asistența financiară cu realizarea de reforme. Directorul executiv al IPRE, Iulian Groza, a remarcat că Republica Moldova a obținut mai multe beneficii urmare a implementării Acordului de Asociere.
În același timp, șeful Delegației UE, Peter Michalko a menționat faptul că autoritățile nu au îndeplinit reforme importante prevăzute în relațiile cu Bruxellesul, în special în domeniul justiției, unde se atestă tendințe îngrijorătoare, dar și în domeniul bancar, care nu a fost reabilitat în totalitate după frauda din 2014. De asemenea, autoritățile s-au împotmolit și în realizarea unor reforme în domeniul electoral.
„Despre continuitate în reforme cred că putem vorbi mai degrabă despre stagnare, iar în unele cazuri și de pași înapoi. În justiție vedem reîntoarcerea la unele practici vechi, de la promovarea judecătorilor cu integritate îndoielnică, la închiderea ședințelor în unele cazuri de înaltă rezonanță. Moldova încă nu a trecut testul investigării și recuperării pentru frauda bancară din 2014. Mai mult, am văzut acțiuni care pun în pericol independența Băncii Naționale”, a spus șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko.
„Pandemia de COVID-19 a afectat și agenda de discuții cu Uniunea Europeană, dar în curând ar urma să fie aprobată o nouă agendă de asociere și să fie stabilite prioritățile pe termen scurt și mediu”, a explicat Daniela Cujbă, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.
Amintim că Acordul de asociere cu Uniunea Europeană a fost semnat la 27 iunie 2014 și a intrat parțial în vigoare în toamna aceluiași an. O parte importantă a Acordului este așa-numita Zonă de liber schimb, care prevede liberalizarea parțială a comerțului, fapt ce a contribuit la majorarea exporturilor moldovenești pe piața comunitară. Aproximativ două treimi din mărfurile moldovenești au ca destinație țările membre ale UE. De asemenea, datorită Acordului de asociere a fost permisă și libera circulație a cetățenilor moldoveni în țările spațiului comunitar.