România și Republica Moldova au marcat zece ani de parteneriat strategic, timp în care autoritățile de la București au implementat proiecte importante peste Prut, în valoare de zeci de milioane de euro. Cu această ocazie a fost creată o platformă care oglindește „proiectele de nota „10” finanțate de București pentru frații români din Basarabia.
Asociația Culturală CreativePedia din România și Centrul Liberal European din Republica Moldova au lansat miercuri, cu sprijinul financiar al Departamentului pentru Relația cu R. Moldova din Guvernul României, platforma care însumează „proiectele de nota „10”, iar oricine intră pe site are ocazia să vadă cu ochii lui acțiunile concrete înfăptuite în ultimul deceniu.
Cei de la 10ani.ro au calculat că, în cei zece ani de parteneriat strategic, România a investit 55 de milioane de euro pentru dezvoltarea localităților și orașelor din R. Moldova, dar și pentru îmbunătățirea calității vieții a celor circa trei milioane de locuitori de peste Prut.
„Oare ce a mai făcut România în Republica Moldova? Depinde pe cine întrebi. Politicienii au un răspuns (sau mai multe, în funcție de culoarea sau agenda politică), oamenii simpli, cetățenii beneficiari direcți ai proiectelor noastre – altul. Pentru toți avem însă exemple concrete de reușite frumoase, menite să contribuie la îmbunătățirea vieții oamenilor din Republica Moldova, la educația, sănătatea și prosperitatea lor, la susținerea parcursului european și la racordarea ireversibilă la spațiul occidental de valori (în care se respectă democrația, statul de drept și drepturile omului)”, a scris ambasadorul României în R. Moldova, Daniel Ioniță.
Sprijinul constant și dezinteresat acordat fraților din Basarabia s-a materializat prin demararea, implementarea și finalizarea unor proiecte importante pentru R. Moldova, precum proiectul SMURD, renovarea a 933 de grădinițe, donarea a 196 de microbuze școlare, construcția gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău, acordarea a 20 de camioane pline cu ajutoare destinate luptei împotriva pandemiei de COVID-19, renovarea Sălii cu Orgă din Chișinău și a Muzeului Național de Artă a Moldovei, precum și construcția unui nou sediu pentru Teatrul muzical-dramatic „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, reabilitarea Scării-cascadă din Parcul Valea Morilor din capitală, sau construcția rețelei de apeduct și canalizare pentru 577 de gospodării din satul Roșu, Cahul.
Mai multe detalii despre fiecare proiect AICI.