La cele 42 de secții de votare deschise pentru cetățenii cu drept de vot din regiunea transnistreană au votat peste 6 400 de alegători. Totodată, Comisia Electorală Centrală anunță că, în premieră, în aceste alegeri participă deținuții din penitenciarele nr. 8 și 12 din orașul Bender. Funcționarii electorali de la biroul electoral din Varnița s-au deplasat în aceste instituții pentru a asigura dreptul la vot al 223 de deținuți și angajați, transmite presa de la Chișinău.
Într-o conferință de presă, președintele CEC, Dorin Cimil, a precizat, că dreptul la vot prin intermediul urnei mobile va fi asigurat și pentru 128 de alegători care se află în două centre de plasament pentru persoane vârstnice și cu dizabilități de la Cocieri.
Președintele CEC a mai spus că, în general, procesul electoral decurge în regim normal, fără incidente majore. Însă, la Varnița, în primele ore ale dimineții, a avut loc o altercație între un localnic și reprezentanții veteranilor, care au încercat să blocheze accesul spre o secție de votare. A fost nevoie de intervenția forțelor de ordine.
În altă ordine de idei, Dorin Cimil a declarat că la secțiile de votare de peste hotare, până la ora 12.00, au votat circa 28 de mii de alegători. Se înregistrează aglomerații la secțiile de votare deschise în Italia, Germania, Belgia, Franța, Marea Britanie, Irlanda, România. În următoarele ore, se vor deschide 16 secții de votare în SUA și Canada.
Pentru validarea alegerilor este nevoie de prezența la urne a cel puțin o treime din numărul alegătorilor înscriși în liste.