PPDA va depune mai multe sesizări la Curtea Constituțională a R. Moldova în legătură cu anularea documentelor aprobate astăzi în plenul Parlamentului de la Chișinău.
În acest sens, deputatul Alexandru Slusari a anunțat că PPDA va contesta juridic dezmățul care s-a întâmplat astăzi în Parlament, cu toate încălcările procedurilor de votare a proiectelor. Iar deputatul Dinu Plîngău a explicat că socialiștii împreună cu Partidul Șor pretind că și-au dat votul pentru mai multe acte normative care de fapt contravin intereselor Republicii Moldova.
„De ieri am pregătit două sesizări prin care să ne opunem federalizării și adoptării proiectului limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova care dă un statut special limbii ruse. Cu aceste sesizări urma să ne adresăm la Curtea Constituțională pentru că prevederile din aceste proiecte contravin prevederilor constituționale”, a menționat sursa.
Însă, prin ceea ce s-a întâmplat astăzi în Parlamentul de la Chișinău, deputații PSRM şi cei ai Partidului Șor ar fi încălcat toate procedurile. „În acest context mâine vom pregăti toate documentele necesare pentru a anula toate voturile date astăzi de către mai mulți deputați în Parlament, în gâlceava care s-a întâmplat. Acest lucru poate fi făcut grație faptului că avem hotărârea Curții Constituționale care spune foarte clar că indiferent că există o majoritate parlamentară în Parlament care să adopte acte normative trebuie să treacă toate procedurile legislative, să fie posibil ca opoziția să se expună pe aceste proiecte, să fie acordată posibilitatea regulamentară de a înainta amendamente, propuneri și alte chestii. Toate aceste chestii au fost în lipsă, au fost votate proiecte, nici nu se cunoaște dacă există o majoritate de voturi în Parlament, 51 de voturi pentru anumite proiecte sau nu”, a punctat Dinu Plîngău
Amintim că astăzi în Parlamentul de la Chișinău, a avut loc o ședință tensionată. Deputații Platformei DA și PAS au blocat tribuna centrală solicitând excluderea de pe agendă a proiectelor bugetelor anuale, dar această propunere nu a fost susținută de majoritatea formată din PSRM și Partidul Șor. Astfel ședința s-a desfășurat pe fundalul protestului deputaților din opoziție care au blocat tribuna Parlamentului. Aceasta a fost prezidată de socialistul Vlad Batrîncea, iar proiectele adoptate au fost puse la vot fără a fi prezentate.
Astfel, deputații PSRM și cei de la Partidul Șor au votat proiectele privind anularea legii anti-propagandă, proiectul cu privire la statutul special pentru limba rusă, proiectul cu privire la statutul juridic special al UTA Găgăuzia, cât și trecerea SIS-ului din subordinea Președinției în cea a Parlamentului și multe altele.