E absolut uimitoare capacitatea politicienilor şi a celorlalţi cetăţeni din Republica Moldova, a conducătorilor şi a celor conduşi, de a bate apa în piuă. În curând, se va împlini un an de la alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010, iar situaţia nu s-a schimbat cu nimic. Republica Moldova nu are un preşedinte ales, clasa politică este ocupată cu identificarea păpuşarilor şi a pescarilor care tulbură buna dispoziţie a moldovenilor, dar şi, în cazul opoziţiei comuniste, cu ”rezistenţa revoluţionară” împotriva odioasei (în viziunea lor) Alianţe pentru Integrare Europeană.
Parcă am fi ceva mai aproape de integrarea europeană, în procesul negocierilor cu structurile europene. AIE îşi justifică, deci, existenţa. Pe de altă parte, oricine locuieşte sau se află mai mult de câteva zile la Chişinău îşi dă seama că până la accederea în UE moldovenii mai au de mâncat multă mămăligă. Poate că rezultatele reformelor din domeniul justiţiei şi cel al afacerilor interne se vor vedea peste un timp. Cum rămâne cu economia? Cum rămâne cu agricultura?
Noi ne-am mulţumit să punem drapelul european pe lângă tricolor peste tot unde se poate, şi să considerăm că am realizat o schimbare la faţă a republicii. Ce-ar fi dacă Uniunea Europeană va înceta să existe în forma ei actuală înainte să reuşim noi să intrăm? Ar fi un fel de ironie a sorţii pentru noi.
Chişinău, Republica Moldova. Locul în care timpul a stat în loc. Pentru că am avut un an la fel ca toţi ceilalţi. Am avut alegeri locale, ce-i drept. Însă acestea n-au adus surprize. Ca întotdeauna, comuniştii au transformat un eşec aproape total într-o victorie parţială. Au reuşit să pună mâna pe conducerea a zece raioane, speculând neînţelegerile din Alianţă, când iniţial aveau majoritate în patru. La Chişinău, au reuşit să-şi adjudece douăzeci şi şase din cele cincizeci şi unu de mandate de consilieri municipali. Majoritatea, deci.
Ar trebui să ne dea de gândit asta. Sunt ei chiar atât de puternici cum se spune? Sunt chiar atât de inteligenţi negociatorii lor? Pe fondul slăbiciunii celorlalţi, comuniştii par într-adevăr puternici. Ei însă nu ar suporta concurenţa cu reprezentanţii unor partide puternice din ţările spre care tindem şi cu care declarăm că vrem să ne integrăm. Oare nu-şi dau seama conducătorii Alianţei pentru Integrare Europeană că fiecare zi care trece în conflicte interne, certuri şi rufe spălate în faţa camerelor dă apă la moara comuniştilor? Fiecare zi în care acest popor vede la televizor feţe de politicieni numiţi democrați (sau liberali) care varsă zoaie unii în capul celorlalţi este o zi pierdută de Republica Moldova şi câştigată de comunişti.
Ultimele declaraţii ale lui Vladimir Voronin, precum că trebuie să ne integrăm în Uniunea Euro-Asiatică anunţată de către Rusia, transformă comuniştii, oficial, într-un partid anti-european. Erau aşa şi până acum, dar vorbeau mai cu jumătate de gură, după ce au făcut paradă din ”schimbarea vectorului către Vest” în 2004-2005. Ceea ce s-a întâmplat acum demonstrează că sursa de autoritate a PCRM, centrul din care îi vin ordinele, nu se află la Chişinău, ci la Moscova. Şi că Moscova a activizat toate forţele de care dispune, la Chişinău, în intenţia de a bara drumul european al Republicii Moldova.
Ce forţe i se opun? O coaliţie de guvernare măcinată de conflicte interne. Şi nişte milioane de cetăţeni. Dacă de la prima nu prea mai avem nădejde, salvarea rămâne întotdeauna în mâinile cetăţenilor.
Autor: Dan Nicu
Sursa: ARENA
