Inspectoratul General al Poliției din R. Moldova, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui, a organizat la Chișinău, în format online, conferința de deschidere a proiectului „Dezvoltarea unui concept de patrulare comună de poliţie a drumurilor din zona de frontieră dintre Republica Moldova – România”, finanţat în cadrul Programului Operaţional Comun România – Republica Moldova 2014-2020, notează TVR Moldova.
Inspectoratul naţional de securitate publică al Inspectoratului General al Poliţiei din Chișinău, care este lider de proiect, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui, are ca obiectiv de a crea echipe comune de patrule de poliţie în zona de frontieră moldo-română, care pe de o parte vor asigura creşterea prezenţei poliţiei pe drumurile care leagă zona de frontieră şi zonele de recreere, iar pe de altă parte, creşterea activităţii proactive în prevenirea contravenţiilor şi accidentelor de circulaţie rutieră, precum şi a altor tipuri de infracţiuni cu impact transfrontalier.
Contractul de grant a fost semnat pe 2 noiembrie 2020, iar perioada de implementare a proiectului este 18 luni şi se va finisa la 01 mai 2021.
Valoarea totală a proiectului este de 330.000 euro, partenerii de proiect beneficiază de o finanţare nerambursabilă de 90% (297000 euro) din partea Uniunii Europene şi contribuie cu 10% (33000euro) din buget la implementarea proiectului, astfel suma nerambursabilă din cadrul Proiectului, destinată activităţilor Inspectoratului naţional de securitate publică este de 195020 euro, iar pentru Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui -134980 euro.
La conferinţa de lansare a participat conducerea de vârf din ambele instituţii, echipele de proiect, reprezentanţi ai Poliţiei din aria de desfăşurare a proiectului din ambele state, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, ai societăţii civile, parteneri strategici şi mass-media.