Ministerul de Externe de la Chișinău a venit cu o reacție după ce Igor Munteanu, deputatul Platformei DA, a publicat o notă diplomatică prin care instituţia a cerut autorităţilor de la Kiev să amâne aplicarea noilor reguli de transport internațional.
În reacția sa, Ministerul de Externe de la Chișinău a menționat că în conformitate cu legislația în vigoare, autoritățile de la Chișinău și Kiev au planificat ca, începând cu data de 15 ianuarie 2021, mijloacele de transport din regiunea transnistreană să poată traversa frontiera de stat a Republicii Moldova, inclusiv cu Ucraina, în condițiile în care dețin plăcuțe cu numere de înmatriculare neutre, agreate în cadrul procesului de negocieri însoțite cu semnul distinctiv al statului „MD”.
Totuși, instituția susține că nu au fost întreprinse măsuri suficiente pentru a informa cetățenii din regiunea transnistreană a Republicii Moldova despre noile reglementări, existând riscul apariției unor inconveniențe majore pentru locuitorii din stânga Nistrului.
„În situația dată și având în vedere perioada restrânsă până la data propusă inițial de Republica Moldova pentru punerea în aplicare a noilor reglementări, s-a convenit asupra amânării termenului de aplicare, perioadă în care să se lucreze intens la informarea deținătorilor de mijloace auto din regiunea transnistreană, oferindu-le timp pentru a se conforma noilor cerințe”, a informat Ministerul de Externe.
La rândul său, Biroul Politici de Reintegrare a precizat că începând cu data de 15 ianuarie curent, accesul în traficul rutier internațional, urma să fie asigurat doar în privința mijloacelor de transport din regiunea transnistreană ce vor dispune de plăci de înmatriculare ale Republicii Moldova și de plăci de model neutru și însoțite de autocolantul „MD”, adică a autovehiculelor înregistrate la punctele de înmatriculare din or. Tiraspol și or. Râbnița. Totodată, sursa a subliniat că în această categorie nu se vor mai regăsi autovehiculele cu plăci de înmatriculare eliberate în unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului și municipiul Bender care conțin simbolici și numere de serie neconforme cerințelor legislației în vigoare și care traversează frontiera de stat moldo-ucraineană.
Potrivit instituției, o interdicție similară a fost pusă în aplicare până la finele anului 2010, iar ulterior, a fost suspendată pentru o perioadă nedeterminată în contextul promovării măsurilor de consolidare a încrederii și a stimulării procesului de relansare a negocierilor în toate formatele privind reglementarea transnistreană.
„În perioada 10-20 ianuarie 2020 a fost implementat un regim de testare la trecerea frontierei de stat moldo-ucrainene pentru automobilele înmatriculate în stânga Nistrului, prin care s-a interzis trecerea acestora, fiind sporită în context și dinamica înmatriculărilor cu plăci de model neutru la subdiviziunile teritoriale din stânga Nistrului, mecanism ce a fost însă din nou suspendat urmare a riscurilor eminente de a fi blocată trecerea peste punctele de pe segmentul transnistrean al frontierei de stat moldo-ucrainene, necontrolate efectiv de către autoritățile Republicii Moldova, inclusiv prin regiunea transnistreană, a tuturor unităților de transport și a conducătorilor auto posesori de numere și de permise de conducere moldovenești. Urmare a evaluărilor recent efectuate, la fel, s-a constatat necesitatea stabilirii și realizării unor măsuri adiționale în măsură să minimalizeze potențialele vulnerabilități și să evite provocarea unor situații destabilizatoare ce vor afecta locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului, iar evaluările respective au fost aduse la cunoștința factorilor decizionali”, a mai precizat sursa.
Respectiv, în contextul coordonărilor efectuate interinstituțional și agreate de către conducerea R. Moldova, „a fost convenită contramandarea pentru o perioadă scurtă de timp a intenției de prohibiție prenotate, între timp fiind asigurată desfășurarea unor consultări interactive cu toți actorii relevanți, oferirea instrucțiunilor de resort instituțiilor naționale abilitate, elaborarea mecanismelor de evidență a proceselor corespunzătoare, inițierea campaniilor informative cu privire la regulile de acces în traficul rutier internațional, notificarea participanților din formatul „5+2” și implementarea etapizată a mecanismului stabilit, în termenii fixați”.