Am citit azi dimineaţa un articol foarte bun pe CriticAtac: „Tu ştii cu cine vorbeşti? Antropologia (in)egalităţii„. Voi prelua cîteva idei de-acolo.
„La ambele capete există o corelație : la un capăt, țări sărace, ne-democratice, cu mare inegalitate de venituri; la celălalt capăt, țări bogate, democratice, și cu venituri aproximativ egale. Inegalitatea veniturilor (măsurabilă) e un bun predictor al nivelului de democrație dintr-o țară, nivelul de democrație fiind prin excelență greu de măsurat.”
Cred că fiecare cunoaşte cît de mare e gradul de inegalitate din Republica Moldova. După acest indiciu, suntem foarte departe de a avea un stat democratic.
„Românii percep instituțiile ca mari monștri birocratici și care nu pot fi trași la răspundere de către simplul cetățean. Cînd cetățenii au sentimentul că nu pot trage la răspundere instituțiile statului, instituțiile își pierd legitimitatea, legile își pierd legitimitatea, statul își pierde legitimitatea.”
Un lucru foarte bine observat. Or nu degeaba la noi oamenii fug peste hotare, iar cei rămaşi nu dau 2 bani pe stat. Nu mai pomenesc de Unire, reîntoarcerea la URSS, etc. La noi statul demult şi-a pierdut legitimitatea în faţa cetăţenilor săi, pentru că majoritatea nu mai cred că se poate schimba ceva aici.
„Am mai polemizat pe același subiect și persist : în societățile difuz-autoritare ca cea românească, puterea (politică sau de alt fel) este cea care determină averea și cîștigurile. În țările cu mentalitate autoritară, averea (sau îmbogățirea, sau succesul în afaceri) depind de bunele relații cu oamenii puterii. Economicul nu e autonom față de politic. Diferența dintre țările occidentale și România (sau Moldova, Ucraina, Rusia, Bulgaria și Bielorusia, țările Asiei centrale) e că în Occident economicul e autonom față de politic.”
Ei bine, aici nici nu am ce adăuga, practic. La noi doar totul se rezolvă prin cumătri şi „nacialnişi”, iar dacă nu ai crîşă, imposibil să reuşeşti ceva în Moldova. Şi nu degeaba milionari ca Plahotniuc, Filat se luptă crîncen între ei pentru putere, iar „biznesmenii” intră în partide şi în politică. Că nu intră ei pentru a realiza binele comun şi a ajuta populaţia, ci tot pentru a face milioane de pe spatele poporului cu „ajutorul” statului.
„Mentalitatea autoritară permează pînă și în structura geografică. Țările cu mentalitate autoritară sînt centralizate, cu o capitală hipertrofiată și cu o provincie puțin locuită : Buenos Aires, Rio de Janeiro, Moscova, București sînt capitale imense, mult mai mari decît orașele de rangul doi din țările respective (regularitatea poartă numele de legea lui Zipf).” – Iarăşi reprezentativ pentru Republica Moldova.
Apropo, în tabelul din articolul respectiv Moldova în anul 2002 era pe locul 2 în Europa de Est la nivelul inegalităţii economice, cu un indice de 43, avînd şi a doua creştere după Rusia a inegalităţii. Inegalitate care pe timpul guvernării comuniste a mai crescut, dar mă îndoiesc că ar fi scăzut după aprilie 2009, observînd în această perioadă lupta şi dorinţele unora de a-şi păstra averile şi avantajele obţinute în perioada comunistă. Tot un detaliu semnificativ: peste limita de 40 nu mai există nici un stat democratic!
Singura scăpare pare a fi creşterea economică. După cum se menţionează în finalul articolului respectiv, cu cît creşterea economică a ţării este mai mare, cu atît şi creşterea inegalităţii este mai redusă. Doar că, politicienii noştri sunt mai mult concentraţi să se lupte pe resursele puterii de acum, decît să implementeze politici şi reforme care să contribuie la creşterea economiei ţării noastre.
Sursa: Blog Victor Ciobanu
