Deputatul Octavian Țîcu, președintele Partidului Unității Naționale, a declarat că se va abține sau chiar va părăsi sala de ședințe a Parlamentului de la Chișinău, în momentul exprimării votului pentru Guvernul condus de Natalia Gavrilița.
„Am să fiu prezent în sală, dar probabil că am să mă abțin sau chiar am să plec în momentul în care va începe acest circ, pe care îl consider absolut neserios și lipsit de respect față de cetățenii Republicii Moldova. Prin urmare, nu voi participa la această clounadă”, a explicat parlamentarul în cadrul unei emisiunii tv de la N4.
Liderul PUN a mai adăugat că a văzut multe în Parlamentul de la Chișinău și multe l-au uimit, dar această situație este absolut inedită.
„Noi pledăm pentru alegeri parlamentare anticipate. Însă, cred că Maia Sandu ar fi trebuit să vină cu un guvern pe bune. Un guvern care întrunind un consens în societate, ar fi avut o cu totul altă abordare și în Parlament. Greșeala fundamentală a Maiei Sandu, după alegerea ei ca președinte de stat, este faptul că a transformat Președinția într-o filieră a PAS-ului. Ori un președinte de stat trebuie să fie un președinte de stat. Probabil, în Consiliul Suprem de Securitate ar fi trebuit să fie și alți oameni, la crearea acestui Guvern ar fi trebuit să fie consultați și alți oameni, poate și reprezentanții altor partide politice, dacă vrei într-adevăr să oferi soluții. Și atunci această mascaradă n-ar fi avut tenta unui ping-pong între Maia Sandu și Igor Dodon. Acești doi oameni încă n-au ieșit din campanie electorală”, a remarcat Octavian Țîcu.
Sursa nu exclude scenariul eșuării primei tentative de învestire a Guvernului, iar ulterior venirea lui Igor Dodon cu o majoritate formalizată care să propună și să susțină un candidat la funcția de prim-ministru.
,,Socialiștii, Șor, PDM și Pro Moldova n-au niciun interes în organizarea alegerilor anticipate, pentru că ei dețin puterea și au mandate care le oferă beneficii. De alegeri sunt interesați doar cei de la PAS, partidul lui Usatîi și noi, Partidul Unității Naționale. Noi credem că avem capacități și posibilități să intrăm cu o fracțiune unionistă în viitorul Parlament”, a mai punctat Octavian Țîcu.
Totodată, parlamentarul a mai specificat că în eventualitatea unor alegeri parlamentare anticipate ar fi oportună crearea unui bloc electoral ACUM Plus, format din PAS, Platforma DA și PUN.
Amintim că miercuri, 27 ianuarie 2021, Natalia Gavrilița a fost propusă pentru funcția de prim-ministru al R. Moldova de președintele Maia Sandu.
La scurt timp după anunț, fracțiunea PAS a precizat că nu va vota nici un guvern înaintat în acest legislativ, fiindcă numai aşa se vor putea declanşa alegerile anticipate pe care le aşteaptă oamenii.
Totodată, marți, 2 februarie 2021, și Platforma DA a anunțat că a decis „să nu voteze o candidatură de prim-ministru într-un exercițiu constituțional mimat”.