Platforma „Pentru Moldova”, din care fac parte transfugii Pro Moldova și deputații Partidului Politic Șor, este gata să semneze în favoarea desemnării Marianei Durleșteanu în calitate de candidat la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut la scurt timp după ce PSRM a anunțat că aceasta este propunerea lor de premier.
„Decizia noastră de a susține guvernul Durleșteanu va fi luată, bineînțeles, după ce va anunța componența cabinetului său și programul de guvernare. Dar, având în vedere biografia sa profesională impecabilă, capacitățile sale, suntem astăzi gata să semnăm în favoarea desemnării ei în calitate de candidat la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova”, au anunțat deputații din Platforma „Pentru Moldova”.
Potrivit acestora, Mariana Durleșteanu este capabilă să formeze un cabinet de miniștri anti-criză. „Mariana Durleșteanu este cunoscută ca o profesionistă din domeniul economic-financiar, inclusiv peste hotare. Fiind ministru al Finanțelor, în perioada crizei financiare globale, a asigurat stabilitate în sistemul financiar al țării, fapt remarcat și în presa internațională de specialitate. Ea are experiență în administrarea atât a structurilor de stat, cât și private. Este omul care prin capacitățile sale, cunoștințele și profesionismul său a obținut succes. Faptul că Mariana Durleșteanu a fost inclusă nu o singură dată în listele ediției românești a revistei „Forbes” a celor mai bogate femei din România, o plasează în afara suspiciunilor de corupție”, consideră Platforma Pentru Moldova.
Amintim că astăzi, Igor Dodon a declarat că PSRM nu va vota Guvernul Gavrilița și a venit cu propria propunere de premier al R. Moldova. Aceasta este Mariana Durleșteanu, fostul ministru al Finanțelor, în guvernul condus de Zinaida Greceanîi. Anunțul a fost făcut în timp ce Natalia Gavrilița, premierul desemnat de președintele Maia Sandu, își prezintă programul guvernamental în Parlamentul de la Chișinău.