Partidul Acțiune și Solidaritate pledează pentru alegeri parlamentare anticipate, care să aibă loc la vară, atunci când riscul de infectare va fi mai mic. Anunțul a fost făcut de Igor Grosu, președintele interimar al formațiunii, după consultările cu șeful statului Maia Sandu.
Potrivit parlamentarului, PAS pledează pentru anticipate, deoarece aceasta este doleanța cetățenilor R. Moldova. „Acest lucru a fost promis de politicieni în campania electorală, de aceea trebuie să urmăm acest angajament”, a mai punctat sursa.
În context, Igor Grosu a mai adăugat că, pornind de la recomandările și analizele făcute de specialiști, pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate ar fi „indicată perioada verii, atunci când numărul de infecții scade, dar și din punct de vedere logistic”.
„Dincolo de alegerile anticipate, sigur că prioritatea zero este gestionarea pandemiei. Guvernul, Parlamentul și Președinția trebui să-și aducă contribuția. Parlamentul poate și trebuie să adopte, așa cum a mai făcut-o, la solicitarea Guvernului sau a unui minister, a acelor decizii care se impun, fie pentru a facilita achizițiile de vaccin, fie pentru a aloca resurse suplimentare, în cazul în care anumite restricții vor fi propuse de Guvern pentru a procura medicamente, sau pentru a veni cu resurse care vor compensa cetățenii ce vor fi nevoiți să nu fie fi încadrați în câmpul muncii. Parlamentul este instituția care poate contribui la deblocarea asistenței financiare. Știm că sunt voci care spun că acest lucru nu l-ar putea face un Guvern în demisie. Atât timp cât în Parlament sunt deputați care pot ajunge la un numitor comun, noi putem să ne asumăm această responsabilitate. Prioritatea zero este gestionarea crizei pandemice și, ulterior, să ne pregătim pentru anticipate”, a explicat președintele interimar PAS.
Amintim că astăzi, 16 martie 2021, au loc noi consultări politice inițiate de președintele R. Moldova Maia Sandu în vederea identificării unei soluții pentru depășirea crizei politice, la care participă toate fracțiunile parlamentare.