Ambasada R. Moldova în Ucraina a anunţat că, începând din 23 martie, au fost actualizate condiţiile de călătorie în Ucraina.
Astfel, în conformitate cu prevederile Hotărârii Cabinetului de Miniştri al Ucrainei nr. 230 din 22 martie 2021, cetăţenii străini pot intra în Ucraina, inclusiv cu scopul tranzitării teritoriului ucrainean, prezentând obligatoriu la punctul de trecere poliţa de asigurare medicală, care să acopere costurile unui eventual tratament pentru COVID-19 şi/sau costurile privind cheltuielile de carantină, precum şi a rezultatului negativ al testării COVID-19 (prin metoda PCR), efectuat nu mai târziu de 72 ore înainte de trecerea frontierei de stat şi emis în limba rusă sau engleză. Testul nu este necesar pentru copiii cu vârsta până la 12 ani.
În absenţa unui test şi/sau a unei poliţe de asigurare, trecerea frontierei de stat pentru intrare sau tranzit va fi refuzată.
Persoană care dispune de un certificat de anticorpi împotriva COVID-19 sau de un certificat de vaccinare nu este scutită de necesitatea de a avea rezultatele testării COVID-19 prin PCR înainte de trecerea frontierei de stat.
Poliţa de asigurare pentru acoperirea costurilor asociate tratamentului COVID-19 sau observaţiei urmează a fi emisă de o companie de asigurări din Ucraina sau de o companie de asigurări străină, care are reprezentanţă în Ucraina. Valabilitatea poliţei de asigurare urmează să acopere perioada de şedere în Ucraina.
Tranzitarea teritoriului Ucrainei în ambele sensuri de către cetăţenii Republicii Moldova, poate fi realizată în baza prezentării unei dovezi a faptului că aceasta va fi efectuată în decurs de 48 ore (drept exemplu poate servi biletul de călătorie cu autocarul, biletul de călătorie cu avionul), a poliţei de asigurare medicală, care să acopere costurile unui eventual tratament pentru Covid-19 şi/sau costurile privind cheltuielile de carantină, emisă de o companie de asigurări din Ucraina sau de o companie de asigurări străină, care are reprezentanţă în Ucraina, precum şi a rezultatului negativ al testării COVID-19 (prin metoda PCR), efectuat nu mai târziu de 72 ore înainte de trecerea frontierei de stat şi emis în limba rusă sau engleză.
Ucraina a înregistrat, până în prezent, 1.579.906 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 1.276.272 au fost tratate și vindecate și 30.773 au decedat.