Parlamentul de la Chișinău a votat instituirea stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova pentru două luni, în perioada 1 aprilie-30 mai 2021.
Decizia respectivă a fost luată în ședința de astăzi cu voturile deputaților socialiști și ale celor din Platforma „Pentru Moldova”, din care face parte și Partidul Șor. Astfel, starea de urgență a fost declarată pentru 60 de zile.
Socialista Zinaida Greceanîi a subliniat că întrucât Guvernul în demisie nu poate veni cu inițiative legislative în Parlament, propunerea privind declararea stării de urgență aparține unui grup de deputați.
Parlamentarii din opoziție au înaintat mai multe amendamente, printre care micșorarea termenului de instituire a stării de urgență, însă niciunul nu a fost aprobat de către deputații PSRM – Șor. De asemenea, opoziția s-a arătat nedumerită de faptul că prim-ministrul interimar nu are un program de acțiuni pentru a lupta cu COVID-19, deși a cerut instituirea stării de urgență.
Lista măsurilor restrictive urmează a fi publicată în zilele următoare.
Însă, conform hotărârii Parlamentului privind declararea stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova, în respectiva perioadă, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova poate emite dispoziții privind instituirea unui regim special de intrare și ieșire din R. Moldova, a unui regim special de circulație, de carantină și de lucru în toate entitățile. Pe perioada stării de urgență pot fi interzise toate întrunirile și manifestațiile publice în masă.
Totodată, ar putea fi raționalizat consumul de alimente și produse de strictă necesitate. Mai mult, statul va avea dreptul să efectueze rechiziții de bunuri și să introducă reguli speciale de folosire a mijloacelor de telecomunicații, etc.
Solicitarea de a fi decretată stare de urgență a fost făcută marți seara, 30 martie, de Guvernul interimar de la Chișinău.