Localitatea Jegălia din județul Călărași, care este înfrățită cu satul Nișcani, raionul Călărași din R. Moldova, va dona bani pentru lucrări de îngrijire a 7 hectare de pădure, a anunțat Primăria localității Nișcani, notează Deschide.md.
„Recent, Consiliul Local Jegălia a decis că la fel de importantă pentru viață rămâne a fi și investirea în aspectele care ar asigura păstrarea unor valori pentru generațiile care vor urma. Astfel, prin Hotărârea Consiliului Local Jegălia, s-a decis donarea unei sume de 15.000 roni pentru îngrijirea, în primul an de vegetație, a 7 ha de pădure, plantație înființată în anul 2020 pe teritoriul satului Nișcani”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a APL Nișcani.
Primăria Nișcani precizează că în luna mai se vor împlini 5 ani de la semnarea Acordului de înfrățire dintre satul Nișcani, raionul Călărași și comuna Jegălia, județul Călărași, iar în acești 5 ani cele două localități au cunoscut o adevărată apropiere atât la nivel oficial, cât și neoficial. S-au legat prietenii, s-au făcut vizite reciproce, s-a întreținut legătura. La nivel oficial, primăriile celor două localități au organizat în comun o serie de activități culturale ce au avut menirea de promovare a valorilor cultural-artistice românești.
În acest sens, administrația publică locală Nișcani a adresat mulțumiri primarului localității Jegălia, Aurel Vasile, membrilor Consiliului Local Jegălia și tuturor locuitorilor comunei Jegălia, pentru susținere și ajutorul oferit.
Pădurea tânără de pe teritorul satului Nișcani este formată din arțari, tei și alte specii. Suprafața de șapte hectare de teren a fost împădurită grație implicării primăriei din localitate într-un proiect. Grantul în valoare de 280 mii de lei a fost alocat de Proiectul de Rezilienţă Rurală (PRR), finanțat de Fondul Internaţional pentru Dezvoltarea Agriculturii (IFAD), prin intermediul Programul de adaptare pentru micii Producători (PAMF) și implementat de către Unitatea Consolidată pentru Implementarea Proiectelor IFAD.