Germania își dorește prietenie și parteneriat între Republica Moldova și Uniunea Europeană. Declarația a fost făcută de Frank-Walter Steinmeier, președintele Germaniei, după o întrevedere cu Maia Sandu, omologul său din R. Moldova, care efectuează o vizită oficială la Berlin în perioada 19-20 mai 2021.
„Cursul reformator curajos pe care l-ați ales evidențiază faptul că relațiile între Germania și Republica Moldova pot fi și mai strânse în anii ce urmează. Vă asigur că Germania are un interes major într-o Republică Moldova democrată, prosperă și stabilă. De aceea, pledăm la nivel bilateral, dar și la nivel european, pentru sprijinul țării dumneavoastră. Ne dorim prietenie și parteneriat între Republica Moldova și Uniunea Europeană”, a subliniat Frank-Walter Steinmeier în cadrul unei conferințe de presă.
De asemenea, președintele Germaniei s-a referit și la situația complicată din regiunea transnistreană. „Țara dvs. nu e într-o situație politică tocmai facilă, regiunea transnistreană încearcă să obțină suveranitate și integritate teritorială și ce înseamnă acest lucru pentru cetățenii dvs. în viața cotidiană, știe cel care a fost cel puțin o dată de la Chișinău la Tiraspol și înapoi. Cel care își aduce aminte de acele obstacole de-a lungul unei astfel de călătorii, dar și care sunt condițiile de viață ale oamenilor. Condițiile sunt dificile în Republica Moldova, dar sperăm că, mai ales după alegeri, să existe posibilitatea de a ne apropia unii de ceilalți. Formatul 5+2, organizațiile internaționale au încercat să obțină apropieri, dar nu au existat rezultate palpabile”, a menționat oficialul.
Totodată, Frank-Walter Steinmeier a vorbit în cadrul întrevederii cu Maia Sandu și despre situația de politică internă „În ultimele săptămâni am observat că multor actori politici din țara dumneavoastră le lipsește respectul față de Constituție și față de instituțiile constituționale ale țării. Sper ca rezultatul alegerilor parlamentare să creeze claritate și să netezească calea în acest sens. Indiferent de rezultatul alegerilor, observăm o polarizare puternică la nivel de societate, situația din R. Moldova nu e una normală, avem multe de făcut”, a mai punctat președintele Germaniei.
La rândul său, Maia Sandu, președintele R. Moldova, a apreciat că această vizită este o reconfirmare a importanței pe care Republica Moldova o conferă Germaniei. Pe plan bilateral, Maia Sandu a vorbit despre o agendă comună robustă. Președintele Republicii Moldova s-a referit și la importanța alegerilor parlamentare anticipate, pentru ca în Parlamentul de la Chișinău să ajungă persoane oneste, care să reformeze în special sistemul de justiție.
Totodată, Maia Sandu a spus că Republica Moldova va semna cu Germania acorduri privind angajarea cetățenilor moldoveni la munci sezoniere, dar și facilitarea procesului de recunoaștere a carnetelor de conducere din R. Moldova în Germania.