La alegerile parlamentare din 11 iulie 2021, Igor Dodon, liderul Partidului Socialiștilor, vrea să obțină cât mai multe voturi de la cetățenii Republicii Moldova din Federația Rusă.
Astfel, politicianul a anunțat că în perioada campaniei electorale va efectua mai multe vizite în Rusia, acolo unde ar urma să aibă întâlniri cu alegătorii din diaspora.
„Voi avea câteva întrevederi cu diaspora din Rusia. Am planificat pentru sfârșitul lunii iunie să fiu și la Moscova și la Sankt-Petersburg ca să organizez întrevederi cu cetățenii noștri, să îi conving să meargă la vot. Totodată, noi vom face tot ce ne stă în puteri ca să asigurăm securitatea cetățenilor R. Moldova din stânga Nistrului, care vor dori să voteze. Cred că ei vor ieși la vot pentru că înțeleg riscurile cu care se confruntă R. Moldova”, a declarat Igor Dodon în cadrul unei emisiuni tv în limba rusă.
În altă ordine de idei, liderul PSRM a admis faptul că după alegerile parlamentare anticipate deputații socialiști ar putea accepta o coaliție de guvernare cu partidele proeuropene.
„După alegerile parlamentare anticipate, formațiunile care vor accede în Parlament trebuie să se așeze la masa de discuții, să oprească toate luptele distructive și să înceapă să muncească în interesul țării. Sunt sigur de acest lucru. Și asta nu înseamnă că eu chem acum dreapta la coaliție sau dialog, dar cetățenii nu ne vor înțelege, dacă noi vom ajunge în situația când din nou va trebui să mergem la anticipate„, a mai adăugat Igor Dodon.
Totodată, el a remarcat că după scrutinul din 11 iulie 2021, scopul principal al socialiștilor va fi „să nu arunce R. Moldova din nou în alegeri parlamentare anticipate”.