Trupele rusești de pe Nistru puteau fi retrase în primii ani de după independență, dar Republica Moldova a pierdut acest moment, a declarat Mihai Gribincea, diplomat și fost ambasador la București, la lansarea volumului său numit „Trupele ruse de ocupație în Republica Moldova”.
Printre capitolele esențiale ale lucrării se numără „Implicarea Armatei a 14-a în operațiunile militare de pe Nistru în 1992”; „Negocierile moldo-ruse privind retragerea trupelor ruse după declararea independenței Republicii Moldova”; „Intervenția timidă și fără succes a OSCE în procesul de retragere a trupelor ruse”.
„Moldova a pierdut de fapt momentul când acele trupe puteau fi retrase în primii ani de după independență. Din păcate, în fruntea republicii am avut oameni prea mici pentru timpurile mari de atunci. Conducerea Republicii Moldova, începând cu primul, al doilea președinte, avea o politică duplicitară. E destul să aduc un singur exemplu, în 1998, aflăm de la ambasadorul rus la Viena, iritat într-o ședință spune: „Ce atâta ne blamați? Am avut acordul oral al președintelui Lucinschi”, a spus Gribincea.
Volumul a fost lansat la sediul Institutului Diplomatic Român și conține 880 de pagini editate de Mihai Gribincea.
Autorul a făcut parte din Comisia bilaterală pentru negocierea păcii în contextul conflictului moldavo-rus din 1992. La aproape trei decenii de la eveniment, opinia sa este clară și închegată și amintește de ratarea unei șanse istorice a Chișinăului, de a tranșa situația din regiunea transnistreană în favoarea sa.