Procuratura Generală a R. Moldova va interveni către noul Parlament de la Chișinău cu solicitarea de a interpreta Legea privind scoaterea imunității deputaților.
Anunțul a fost făcut în contextul în care deputatul fugar Ilan Șor și alți doi reprezentanți ai partidului său, care au acces în noul Parlament al R. Moldova, se află deja sub urmărire penală.
„Conform art.10 din Legea despre statutul deputatului în Parlament, imunitatea parlamentară în cadrul procedurilor penale vizează reţinerea, arestarea, percheziţionarea şi trimiterea în judecată a cauzei penale – acţiuni ce trebuie să fie precedate de încuviinţarea Parlamentului.
1. În speţa deputatului Petru Jardan – urmărirea penală a fost finalizată şi dosarul deferit justiţiei la data de 21 iunie curent.
2. În speţa deputatului Denis Ulanov – urmărirea penală a fost finalizată, în prezent, partea apărării făcând cunoştinţă cu materialele cauzei penale, conform unui grafic prestabilit, dosarul fiind planificat spre expediere în judecată la începutul lunii august curent.
Conform art.69 din Constituţia Republicii Moldova, calitatea de deputat încetează la data întrunirii legale a Parlamentului nou-ales, respectiv, acordul eliberat anterior de Parlament privind trimiterea în judecată a dosarelor de învinuire a deputaţilor Jardan şi Ulanov rămâne valabil minimum până la întrunirea legală a noului Parlament.
3. Cu referire la speţa lui Ilan Şor reiterăm că, în privinţa lui există cauze penale pendinte atât la etapa de urmărire penală, cât şi la etapa judecării (care nu pot fi finalizate din motivul eschivării numitului).”, a informat Procuratura Generală.
Astfel, instituția a subliniat că odată fiind obținută încuviințarea Parlamentului de la Chișinău pentru toate activitățile procesual-penale specificate, nu este necesară adresarea repetată către Legislativ pentru obținerea unui nou consimțământ.
Totodată, reieșind din complexitatea și rezonanța acestui subiect, Procuratura de la Chișinău va interveni către noul Parlament cu solicitarea de a interpreta Legea în acest sens și, în funcție de poziția acestuia, va decide asupra necesității intervenirii repetate cu solicitarea de ridicare a imunității de deputat.