Ambasada R. Moldova în Ucraina informează că au fost actualizate condiţiile de călătorie în Ucraina.
Astfel, cetăţenii Republicii Moldova pot intra în Ucraina, inclusiv cu scopul tranzitării teritoriului ucrainean (cu excepţia celor sosiţi din Federaţia Rusă şi Republica India după data de 05.08.2021), prezentând obligatoriu la punctul de trecere a frontierei de stat poliţa de asigurare medicală, care să acopere costurile unui eventual tratament pentru COVID-19 şi/sau costurile privind cheltuielile de carantină, precum şi unul din următoarele documente:
– rezultatul negativ al testării COVID-19 (prin metoda PCR), efectuat cu cel mult 72 ore înaintea intrării pe teritoriul Ucrainei sau
– rezultatul negativ al testului rapid pentru determinarea antigenului
coronavirusului SARS-CoV-2 (RAT), efectuat cu cel mult 72 ore înaintea intrării pe teritoriul Ucrainei sau
– certificat medical emis de autorităţile medicale ale Republicii Moldova ce confirmă primirea unui curs complet de vaccinare contra COVID-19, cu vaccinuri care sunt incluse în lista OMS.
Documentele menţionate urmează a fi emise sau traduse în limba engleză.
Aceste documente nu sunt necesare pentru copiii cu vârsta până la 12 ani, ei urmând să dispună doar de poliţa de asigurare medicală.
În absenţa poliţei de asigurare şi/sau a unui document din cele enumerate, trecerea frontierei de stat a Ucrainei, pentru intrare sau tranzit, va fi refuzată de către autorităţile ucrainene.
Poliţa de asigurare pentru acoperirea costurilor asociate tratamentului COVID-19 sau observaţiei urmează a fi emisă de o companie de asigurări din Ucraina sau de o companie de asigurări străină, care are reprezentanţă în Ucraina. Valabilitatea poliţei de asigurare urmează să acopere perioada de şedere în Ucraina.
Cetăţenii Republicii Moldova care intenţionează să sosească din Federaţia Rusă şi India în Ucraina trebuie să cunoască că, începând cu data de 5 august, persoanele care s-au aflat pe teritoriul acestor state mai mult de 7 zile în ultimele 14 zile, la intrare în Ucraina vor fi impuşi să se autoizoleze pe teritoriul ucrainean pe o durată de 14 zile, fără dreptul de sistare a acestei perioade de timp.
Persoanele menţionate urmează să instaleze şi să activeze în telefonul său mobil aplicaţia serviciului electronic ucrainean „Acasă”. În cazul imposibilităţi sau refuzului instalării acestei aplicaţii persoana în cauză nu va fi admisă să intre în Ucraina. Exceptaţi de la autoizolare sunt persoanele care nu au atins vârsta de 18 ani.
În cazul apariţiei unor situaţii problematice cetăţenii sunt rugaţi să apeleze serviciul consular al Ambasadei Republicii Moldova la tel. +380-44-521-22-79 sau email [email protected]. În cazuri excepţionale se va apela linia telefonică de urgenţă a Ambasadei: + 38 068 384 2016 (activă 24/7).