Românii din regiunea Cernăuți și cei din județul Suceava au format de Ziua Limbii Române o platformă civică dedicată limbii materne. „Platforma Limba Română” face apel la românii din Ucraina să cultive limba română în familie și comunitate, în condițiile în care accesul la educație în limba maternă le este restricționat.
„Chiar la începutul anilor ʻ90 ai secolului trecut, odată cu destrămarea comunismului și începerea epocii de renaștere națională și culturală, și la noi limba română a fost readusă la veșmântul ei firesc – alfabetul latin; tot atunci am început să ne bucurăm de dreptul de a o numi cu adevăratul său nume – Limba Română – așa cum ne-au lăsat-o marii clasici Eminescu, Creangă, Alecsandri…”, scriu bucovinenii într-un apel de Ziua Limbii Române.
Aceștia subliniază că integrarea europeană care apărea la orizont însemna speranța că li se vor acorda toate drepturile prevăzute de legislația Uniunii Europene privind minoritățile.
„Însă, în ultimii patru ani, statul ucrainean a adoptat un șir de legi anticonstituționale, care contravin legislației internaționale europene, prevăzând în mod direct asimilarea totală a etniilor conlocuitoare în stat. Înțelegând că schimbarea acestor legi nu mai este posibilă în viitorul apropiat, fapt nu o dată confirmat de autoritățile de la Kiev, în prezent, mai mult ca oricând conștientizăm că noi înșine urmează să avem grijă de limba, cultura și tradițiile noastre!”, transmit românii din Bucovina de Nord.
Românii din Cernăuți recomandă o atenție majoră educării copiilor și nepoțilo în spiritul păstrării culturii românești pe plaiurile „binecuvântate și sfințite prin stropirea cu sângele oștenilor Dreptcredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”.
„Rugăm părinții și bunicii ca în cei șapte ani de acasă să-și educe urmașii în spiritul și tradițiile noastre românești înrădăcinate aici de secole. Copiilor și nepoților să le spunem povești românești și de mici să-i învățăm a scrie românește, așa cum au procedat cu noi bunicii noștri pe timpul regimului comunist, iar când a venit vremea renașterii, am demonstrat că și limba română și alfabetul ei ni s-au transmis genetic și se păstrează în măduva oaselor!”, subliniază ei.
Astfel, cernăuțenii și sucevenii participanți la Platforma Limba Română fac apel la românii din Ucraina ca:
- să vorbească limba română acasă, în locurile publice și pe rețelele de socializare
- să își dea copii la clase cu predare în limba română acolo unde încă mai este posibil
- să frecventeze bisericile în care se slujește în limba română
- să citească publicații și cărți românești
- să urmărească posturile de radio și televiziune în limba română
- să organizeze, prin asociații, cursuri particulare de limba română
Ei roagă statul român să sporească sprijinul pentru proiectele depuse de românii din Ucraina.
Apelul a fost adoptat în urma unei dezbateri inițiate de Societatea pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuți, membră a Consiliului Național al Românilor din Ucraina.
Dezbaterea a avut loc după depunerea de flori la statuia din Cernăuți a lui Mihai Eminescu și în prezența Consulului General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu.
Românii din Ucraina trăiesc compact în regiunea Cernăuți, dar și în regiunile Odesa (Bugeac), și Transcarpatia (Maramureșul istoric).