Statele Unite ale Americii sprijină activitățile sectorului horticol din Republica Moldova și susține financiar prin granturi promovarea exporturilor de fructe și struguri către Uniunea Europeană sau alte piețe netradiționale.
Granturile oferite vor sprijini și accelera dezvoltarea abilităților în domeniul exporturilor, diversificarea piețelor și creșterea valorii exporturilor de fructe și struguri de masă în stare proaspătă din Republica Moldova, scrie Moldpres.
Valoarea totală a granturilor ce vor fi acordate în cadrul acestui apel de finanțare este de 1,2 milioane de lei, în care beneficiarii selectați vor primi sume individuale între 300.000 și un milion de lei. Pentru a demonstra angajamentul față de activitate, este necesară o contribuție din partea solicitantului a cel puțin: 30% din valoarea totală a activității pentru organizațiile non-profit și companiile care nu au beneficiat anterior de finanțare de la APM; 50% din valoarea totală a activității pentru companiile comerciale care au beneficiat anterior de finanțare de la APM.
În ultimii 15 ani, producătorii basarabeni de fructe și struguri de masă au efectuat investiții substanțiale în extinderea suprafețelor acestor culturi multianuale, cu o utilizare tot mai largă a tehnologiilor intensive de producere, care au rezultat în creșterea recoltei globale a acestor culturi.
Astfel, conform datelor Biroului Național de Statistică, în perioada 2010-2020 producția totală a acestor culturi cel puțin s-a dublat: în cazul merelor a crescut de la 210 la 611 mii tone, în cazul fructelor sâmburoase – de la 79 la 191 mii tone, iar în cazul strugurilor de masă – de la 66 la 112 mii tone.