Cetățenii Republicii Moldova vor plăti mai mult pentru gazul rusesc, majorarea fiind determinată de creșterea prețului la gaz la nivel internațional. Declarații în acest sens au fost făcute de Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, care a subliniat că Guvernul de la Chișinău va subvenționa această majorare, în special, pentru categoriile vulnerabile ale populației.
Potrivit vicepremierului, negocierile între MoldovaGaz și Gazprom continuă, iar până la sfârșitul lunii octombrie fie va fi prelungit actualul contract cu gigantul rus, fie va fi semnat un nou contract.
Totodată, oficialul a dat asigurări că deși prețul la gaz va fi unul mai mare față de anul trecut, oricum va fi unul avantajos pentru Republica Moldova, în contextul exploziei prețului la gaz la nivel mondial.
„Formula oricum este cea mai avantajoasă pentru Moldova în contextul internațional în care ne aflăm. Prețul la gaz la bursele internaționale depășește acum valoarea de 1000 de dolari. Noi am solicitat prelungirea contractului cu cel puțin un an de zile pe formula veche de calculare a prețului. Formula veche, din perspectiva noastră, este una avantajoasă, în contextul în care prețul la nivel internațional crește într-un ritm nemaiîntâlnit. N-am mai avut așa situație când prețul la gaz a crescut de 4 sau chiar 5 ori. Pentru că n-a existat o finalitate pe aceste discuții, s-a decis prelungirea cu o lună, pe formula din trimestrul trei. Avem o lună la dispoziție, timp în care vor continua discuțiile”, a declarat Andrei Spînu pentru presa de la Chișinău.
De asemenea, ministrul a mai promis că Guvernul de la Chișinău va veni cu un pachet de subvenții pentru perioada rece a anului, astfel încât toți cetățenii să-și poată achita facturile.
„Pachetul va fi unul mai generos pentru cei mai vulnerabili. Cei care au un consum mai mare, credem noi că au și venituri mai mari și-și permit aceste majorări. Pentru cei vulnerabili, vom veni cu un ajutor în factură, precum a făcut și România, care a venit cu o subvenționare direct în factură”, a mai adăugat Andrei Spînu.
Amintim că actualul contract de import al gazelor rusești urma să expire pe 1 octombrie 2021, dar acesta a mai fost prelungit cu o lună, adică până la finele lui octombrie.