Viorel Gherciu, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare din R. Moldova și Katarina Fried, ambasadoarea Suediei la Chișinău, au discutat despre consolidarea relațiilor de cooperare dintre cele două state în ceea ce privește sectorul agroindustrial.
Astfel, oficialul de la Chișinău și-a exprimat recunoștința pentru asistența financiară oferită de Guvernul Suediei în vederea implementării proiectelor în domeniul agriculturii.
„Îmi exprim gratitudinea și recunoștința pentru asistența financiară oferită de Guvernul Suediei Republicii Moldova pentru implementarea proiectelor în domeniul agriculturii, în special pentru contribuția sub formă de grant în valoare de 2.8 mln. dolari. Bani care au fost oferiți pentru implementarea Proiectului „Agricultura Competitivă în Moldova” (MAC-P). Astfel, am reușit să sporim competitivitatea sectorului agroalimentar al statului și să facilităm accesul producătorilor agricoli la piețe și integrarea practicilor agricole de mediu și a celor de management durabil al terenurilor. În prezent, se realizează studiul de fezabilitate care va susține deciziile Guvernului Republicii Moldova cu privire la investiția într-un sistem de management al sub-produselor de origine animală în Republica Moldova. Totodată, reiterez că noi intenționăm să consolidăm eforturile pentru a îmbunătăți calitatea produselor agroalimentare și pentru a realiza alinierea standardelor de calitate la cele internaționale”, a declarat Viorel Gherciu.
În context, Katarina Fried, ambasadoarea Suediei la Chișinău, a subliniat că în vederea intensificării relațiilor bilaterale dintre state, va fi elaborat un set de activități ce ar putea include: organizarea unei vizite de presă în Suedia pentru participarea sub brandul de țară „Wine of Moldova” la expoziția „Stockholm Food and Wine”; desfășurarea campaniilor de PR și comunicare a turismului vinicol din R. Moldova în Suedia; dezvoltarea colaborării cu partea suedeză în domeniul profilaxiei și combaterea rabiei la animale, inclusiv a bolilor la animalele acvatice; desfășurarea unor seminare cu partenerii suedezi pentru introducerea tehnologiilor moderne în producerea produselor alimentare din acvacultură și sporirea livrării pe piață.