Republica Moldova ar putea beneficia de 100 de milioane de euro din partea României, prin reanimarea protocolului interguvernamental dintre cele două state. Anunțul a fost făcut de către Natalia Gavrilița, premierul de la Chișinău, care a precizat că au existat discuții pe acest subiect cu Executivul de la București.
„Discutasem cu Guvernul României reanimarea acelui protocol de 100 de milioane de euro, care nu a fost cheltuit anterior la timp, cele 65 de milioane să fie crescute până la 100 de milioane, și am discutat ca majoritatea resurselor din această asistență nerambursabilă și majoritatea din aceste investiții de granturi nerambursabile să meargă pentru proiecte în localități și o parte să meargă pentru sistemul de sănătate și echipamente medicale moderne”, a declarat premierul Natalia Gavrilița pentru TVR Moldova.
În 2010, Republica Moldova și România au semnat un acord prin care Bucureștiul se angaja să ofere Guvernului de la Chișinău o asistență financiară nerambursabilă de 100 de milioane de euro. Documentul a expirat pe 28 martie, atunci autoritățile din România au anunțat că acordul își încetează valabilitate. Astfel, Republica Moldova a pierdut 60 de milioane de euro din asistența financiară nerambursabilă în valoare de 100 milioane de euro acordată de România prin acordul semnat în 2010.
Acest lucru s-a întâmplat din cauza că Guvernul de la Chișinău nu a semnat până în luna aprilie, anul curent, protocolul adițional prin care a fost prelungit și extins acordul din 2010. Amintim că, din 2014 și până în prezent, Guvernul României a oferit Republicii Moldova peste 30 de milioane de euro pentru renovarea a peste 1100 de grădinițe.