Judocanul din Republica Moldova, Denis Vieru, a câștigat Grand Slam-ul de la Abu Dhabi.
Sportivul i-a învins pe Ali Alyammahi (EAU), Radu Izvoreanu (R. Moldova), Walide Khyar (Franța) și Ismail Misirov (Rusia).
Tot în categoria 66 kg, Radu Izvoreanu s-a clasat pe locul 5, fiind învins de ucraineanul Bogdan Iadov în meciul pentru medalia de bronz.
Amintim că la începutul lunii noiembrie, judocanul Denis Vieru a cucerit medalia de argint la Grand Slam-ul de la Baku. În septembrie, el a câștigat Grand Prix-ul de la Zagreb, iar la Jocurile Olimpice de la Tokyo din această vară a ocupat locul nouă la categoria 66 de kg.