Centrul de Informare al României „Gheorghe Brătianu” a fost inaugurat, astăzi, în cadrul Facultății de Istorie și Filosofie de la Universitatea de Stat din Moldova (USM), grație sprijinului financiar oferit de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului de la București.
Astfel, Igor Șarov, rectorul USM, a adresat un mesaj de gratitudine Departamentului pentru Relații cu Republica Moldova pentru sprijinul acordat la implementarea cu succes a mai multor proiecte comune. „Centrul face parte din strategia de sprijin educațional al Facultății de Istorie și Filosofie privind cunoașterea și promovarea culturii și a civilizației românești în rândul studenților de la Istorie, Litere, Jurnalism, Relații internaționale, Filosofie și alte domenii conexe, în mod special, dar și a întregului corp studențesc și didactic din USM”, a precizat Igor Șarov, în cadrul evenimentului de lansare.
La rândul său, Adrian Dupu, secretarul de stat al DRRM, a remarcat că principalele obiectivele ale înființării acestui centru sunt promovarea, în mediul universitar din Republica Moldova, a valorilor românești comune, ca o componentă a dezvoltării culturii europene.
„Este un proiect realizat cu sprijinul DRRM din cadrul Guvernului României, care asigură un mediu academic modern pentru studenții Universității. În acest sens, a fost achiziționat echipamentul necesar bunei funcționări a Centrului în valoare de peste 100.000 de lei”, a explicat Adrian Dupu.
Prezent la eveniment, Daniel Ioniță, ambasadorul României la Chișinău, a vorbit despre importanța acestui centru și a transmis un mesaj de felicitare pentru toți românii în ajunul Zilei Naționale a României.
„Suntem bucuroși să fim alături de dumneavoastră în această instituție de învățământ românesc, unde se studiază valențele speciale ale relațiilor complexe dintre România și Republica Moldova. Dintre aceste valențe, educația joacă un rol important și, sperăm că acest centru dotat la standarde înalte, să vă ajute pe dumneavoastră și generațiile care vor urma să se conecteze mai bine la realitățile lumii moderne. Aici sunteți păstrători ai adevărului, sunteți cei care gândiți cu 2, 3, 5, 10 ani înainte și, totodată, sunteți cei care veți reprezenta întotdeauna acea coloană vertebrală, acel element tare, care trebuie să existe în orice societate. La mulți ani tuturor! La mulți ani, români, oriunde vă aflați! La mulți ani, România!”, a subliniat ambasadorul Daniel Ioniță în discursul său.
Al patrulea astfel de proiect finanțat de România în Republica Moldova, Centrul de Informare „Gheorghe Brătianu” beneficiază, printre altele, de sisteme de videoconferințe și de automatizare complexă pentru desfășurarea activităților.
Spațiul inaugurat astăzi la Chișinău contribuie la informarea corectă despre realitățile din România, venind astfel în întâmpinarea interesului studenților și mediului academic din Universitatea de Stat din Moldova, una dintre cele mai importante universități din stânga Prutului.